De ce trebuie oamenii lui Becali să se înţeleagă luni cu MApN. Steaua nu poate masca emblema cu Dinamo Kiev. UEFA nu permite

7 dec 2014 5225 afişări Liga 1
De ce trebuie oamenii lui Becali să se înţeleagă luni cu MApN. Steaua nu poate masca emblema cu Dinamo Kiev. UEFA nu permite

Valeriu Argăseală va reprezenta împreună cu un jurist societatea pe care activează echipa Steaua în Liga 1 în întâlnirea pe care o va avea cu MApN şi Clubul Sportiv al Armatei Steaua, luni dimineaţa. Clubul de fotbal a înştiinţat deţinătoarea mărcii Steaua că trebuie să se aşeze la discuţii, după ce exclusiv în ProSport, MApN îşi arătase disponibilitatea de a face acest lucru şi de a solicita o sumă de bani în schimbul utilizării mărcii.

Nu mai merge ca în Liga 1

Misiunea lui Argăseală este destul de grea pentru că trebuie neapărat să găsească înţelegere la Clubul Sportiv. Echipa de fotbal e presată de timp pentru că joi va avea de disputat ultimul meci important al anului, cel din Europa League cu Dinamo Kiev. Deoarece UEFA nu permite mascarea emblemei în timpul jocului aşa cum s-a întâmplat în meciul de campionat cu CSMS Iaşi (1-0), Steaua e obligată să joace cu stema la vedere. Şi astfel s-ar expune riscului să fie dată în judecată de MapN pentru că nu respectă decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar despăgubirile pe care clubul sportiv le-ar putea cere ar fi foarte mari.

Mai mult, se pare că deja Steaua i-a anunţat atât pe oficialii de la  Dinamo Kiev, cât şi pe oficialii de la UEFA că va juca în echipamentul roşu şi albastru, cel de echipă gazdă. 

  • Steaua - Dinamo Kiev, meci din ultima etapă a Grupei J din cadrul Europa League, are loc joi, de la ora 22:05 (Digisport).
Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.