Cum își descrie Mihai Teja echipa după victoria în fața Astrei. „Când sunt victorii toată lumea e cu tine” + ce îi transmite fostul antrenor al FCSB-ului lui Ilie Poenaru

Autor: Mihaela Măncilă Publicat: 21 Jul. 2019, 21:06 Actualizat: 21 Jul. 2019, 21:07 Fotbal Intern
Cum își descrie Mihai Teja echipa după victoria în fața Astrei. „Când sunt victorii toată lumea e cu tine” + ce îi transmite fostul antrenor al FCSB-ului lui Ilie Poenaru

Politehnica Iași a adunat patru puncte după primele două etape din noul sezon al Ligii 1. Mihai Teja a început cu dreptul pe banca tehnică din Copou, iar primul meci de acasă a fost un real succes. Moldovenii au câștigat cu 1-0 în fața Astrei, iar laudele au curs la finalul partidei.

Important este să începem bine, le-am zis băieților că egalul cu CFR nu înseamnă nimic dacă nu câștigăm și acasă. Mă bucur că sunt fericiți după joc și îi felicit pe jucători. Au avut atitudine bună, determinare, agresivitate. Ei sunt artizanii victoriei din această seară (n.red. – duminică, 21 iulie). Suntem fericiți pentru cele patru puncte, este important pentru moralul nostru, pentru încrederea jucătorilor și sper, în continuare, să facă meciuri bune. Se antrenează bine, am avut o perioadă de pregătire foarte bună. Dumnezeu te ajută atunci când și tu dai cât mai mult.

Când sunt victorii toată lumea e cu tine, Doamne ferește de o înfrângere!

Cu jucătorii voi avea mereu o relație bună, este foarte importantă relația cu jucătorii. Eu sunt cei care intră pe teren și ei decid meciurile, noi îi sprijinim din spate cu o filozofie de joc. Au dat maximul azi și am câștigat cele trei puncte„, a spus Mihai Teja, la Digi Sport, la finalul partidei.

Fostul antrenor al FCSB-ului a precizat că lotul echipei Iași nu este complet.

O să mai aducem unu sau doi jucători, se mai integrează și ceilalți care nu sunt 100% din punct de vedere fizic. Mihaela a intrat și el, la fel Andrei, sper să facem o echipă competitivă„, a mai spus tehnicianul, pe care îl așteaptă un meci greu în următoarea etapă.

Sâmbătă seară, 20 iulie, după eșecul echipei Academica Clinceni, scor 1-4, în fața celor de la CFR Cluj, antrenorul ilfovenilor Ilie Poenaru a precizat că în runda următoarea nu există altă variantă decât victoria. Clinceni o va întâlni pe Iași, în Copou.

Și noi mergem la victorie, vrem să câștigăm din nou acasă. Vor veni mai mulți suporteri și ne dorim să câștigăm meciul cu Clinceni„, a fost răspunsul lui Mihai Teja, după ce a auzit declarația lui Poenaru.

Le-am transmis de acum, în vestiar, că la Iași nu mă interesează cum jucăm, vreau 3 puncte, gata, s-a terminat! Am jucat cu U Craiova, emoții, trac. Am jucat cu echipa campioană, este o diferență de valoare la ceea ce ne-a arătat CFR azi, bun, a trecut și meciul ăsta. Am luat umilința pe care ne-am luat-o, dar din meciul din etapa următoare nu mai accept și nu mai concep acest lucru„, a spus antrenorul Ilie Poenaru, la finalul eșecului, scor 1-4, cu CFR Cluj.

 

Autor: Mihaela Măncilă Publicat: 21 Jul. 2019, 21:06 Actualizat: 21 Jul. 2019, 21:07 Fotbal Intern
Pe aceeași temă
Ce au găsit legiştii în gura Elenei Ceauşescu întrece orice imaginaţie
Ce au găsit legiştii în gura Elenei Ceauşescu întrece orice imaginaţie
Revoltător: Gino Iorgulescu, sfătuit la radio să muşamalizeze nenorocirea produsă de fiul său
Revoltător: Gino Iorgulescu, sfătuit la radio să muşamalizeze nenorocirea produsă de fiul său
VIDEO Momentul în care nevasta îşi prinde soţul în maşină cu amanta chiar în timpul unei partide de amor. „Eşti înfocată de... Nu îţi dau nicio haină“
VIDEO Momentul în care nevasta îşi prinde soţul în maşină cu amanta chiar în timpul unei partide de amor. „Eşti ...
SCANDALUL înregistrărilor cu prezidenţiabili. Ramona Bruynseels, după convorbirile făcute publice în care îl critică pe Dan Voiculescu: Voi discuta cu avocaţii
SCANDALUL înregistrărilor cu prezidenţiabili. Ramona Bruynseels, după convorbirile făcute publice în care îl critică ...
Zidane OUT de la Real Madrid? Perez a pus mana pe telefon dupa ultimul esec si i-a transmis un mesaj clar! Anuntul momentului in Spania
Zidane OUT de la Real Madrid? Perez a pus mana pe telefon dupa ultimul esec si i-a transmis un mesaj clar! Anuntul momentului ...
Loredana Groza, in cea mai porno rochie de pana acum. Si-a asfixiat sanii intr-un decolteu ametitor. Poza 18+
Loredana Groza, in cea mai porno rochie de pana acum. Si-a asfixiat sanii intr-un decolteu ametitor. Poza 18+
Lista completă cu bolile care te lasă fără permis şi alte modificări ale Codului rutier care au intrat în vigoare în 2019. Tot ce trebuie să ştii
Lista completă cu bolile care te lasă fără permis şi alte modificări ale Codului rutier care au intrat în vigoare ...
Lovitură de teatru. Vom avea un nou super brand în Liga 1? ”Va ocupa locul Stelei”
Lovitură de teatru. Vom avea un nou super brand în Liga 1? ”Va ocupa locul Stelei”
BREAKING NEWS: Veşti extrem de proaste pentru salariaţi. COŞMARUL NEGRU pentru MILIOANE de români a devenit REALITATE
BREAKING NEWS: Veşti extrem de proaste pentru salariaţi. COŞMARUL NEGRU pentru MILIOANE de români a devenit REALITATE
Atenţie! Plăţile cu cardurile ”sar în aer”.Schimbări majore pentru TOŢI posesorii de CARDURI
Atenţie! Plăţile cu cardurile ”sar în aer”.Schimbări majore pentru TOŢI posesorii de CARDURI
Surpriza de care a avut parte un actor pentru adulţi când partenera lui s-a dezbrăcat. Poliţia a intrat pe fir / „Playboy nu ar accepta aşa ceva”
Surpriza de care a avut parte un actor pentru adulţi când partenera lui s-a dezbrăcat. Poliţia a intrat pe fir / „Playboy ...
Doamne, ce a putut primi Simona Halep acasă într-un PACHET. Când l-a deschis a avut un ȘOC!
Doamne, ce a putut primi Simona Halep acasă într-un PACHET. Când l-a deschis a avut un ȘOC!
Sunt datorii la ANAF? Nu mai puteți lua bani! Premieră în sistemul bancar
Sunt datorii la ANAF? Nu mai puteți lua bani! Premieră în sistemul bancar
Incredibil! Cine este amanta din Gorj, surprinsă și filmată goală în mașină. Ce umilință!
Incredibil! Cine este amanta din Gorj, surprinsă și filmată goală în mașină. Ce umilință!
Răzvan Fodor A SPUS ADIO FAMILIEI! Motivul despărițirii, neașteptat!
Răzvan Fodor A SPUS ADIO FAMILIEI! Motivul despărițirii, neașteptat!
Prezidenţiabilul ADN: Interesul lui Iohannis, un guvern şi un comisar agreat de Germania. Mureşan va ajunge premier | VIDEO
Prezidenţiabilul ADN: Interesul lui Iohannis, un guvern şi un comisar agreat de Germania. Mureşan va ajunge premier | ...
Mihai Bendeac și-a tunat mașina! Cum arată acum bolidul juratului iUmor: a început să plângă când l-a văzut
Mihai Bendeac și-a tunat mașina! Cum arată acum bolidul juratului iUmor: a început să plângă când l-a văzut
Rezultate loto 6 din 49 LIVE la România TV. Numerele câștigătoare de duminică
Rezultate loto 6 din 49 LIVE la România TV. Numerele câștigătoare de duminică
Ea i-a fost amanta 9 ani lui Florin Piersic! Nu si-au ferit povestea de iubire. Ce a declarat a doua sotie a actorului despre rivala sa. 'Daca ramaneam cu el, era vai de viata mea'
Ea i-a fost amanta 9 ani lui Florin Piersic! Nu si-au ferit povestea de iubire. Ce a declarat a doua sotie a actorului despre ...
Bomba la casa regala! L-a inlocuit pe Printul Harry cu un alt barbat. „O să ne căsătorim”
Bomba la casa regala! L-a inlocuit pe Printul Harry cu un alt barbat. „O să ne căsătorim”
Un Duster pe care nu-l vei găsi niciodată în reprezentanţă. Costă 35.000 de euro şi sigur îl vei remarca pe stradă - GALERIE FOTO
Un Duster pe care nu-l vei găsi niciodată în reprezentanţă. Costă 35.000 de euro şi sigur îl vei remarca pe stradă ...
Anamaria Prodan şi-a pierdut casa la casino! A dat în patima jocurilor de noroc
Anamaria Prodan şi-a pierdut casa la casino! A dat în patima jocurilor de noroc
Nicoleta Luciu are 39 de ani şi nu mai apare la TV! Cum a ajuns să arate fosta vedetă, care făcea ravagii în revistele pentru bărbaţi. FOTO
Nicoleta Luciu are 39 de ani şi nu mai apare la TV! Cum a ajuns să arate fosta vedetă, care făcea ravagii în revistele ...
Asia Express data de incepere a sezonului 3. Lista completa a concurentilor, surprize mari
Asia Express data de incepere a sezonului 3. Lista completa a concurentilor, surprize mari
Aplicația Kik a fost salvată de la faliment
Aplicația Kik a fost salvată de la faliment