Craiova, „în flăcări”! Discurs incediar al lui Corneliu Papură înainte de ciocnirea cu Dinamo plus cum le răspunde celor care îl înjură și ce spune despre Honved Budapesta

Redactor:
Cosmin Staicu
Craiova,
  • Publicat:
  • Actualizat:

Papură are mari probleme în defensivă pentru derby-ul cu Dinamo: „Mă întreb și eu ce linie de fund putem alinia”. Ce spune despre fanii care îl contestă și despre următorul adversar din Europa League Derby-ul etapei a II-a a Ligii I, Dinamo – Universitatea Craiova, este programat duminică, de la ora 21, pe Arena Națională. Va fi și un duel al antrenorilor olteni, Eugen Neagoe și Cornel Papură, ambii contestați însă de suporteri.

Cornel Papură spune că duminică va conta și modul cum elevii săi vor înțelege ce orgolii sunt la un asemenea derby: „Este un meci special pentru cei care au crescut în spiritul Universității Craiova, sper să le transmit jucătorilor acest spirit și să fim cât mai concentrați și cât mai bine din punct de vedere fizic pentru a face un joc bun. E problema lor ce se întâmplă la Dinamo, nu ne privește. Să știți că nu a fost un meci de 5-0 la Viitorul, a intervenit o problemă mentală la un moment dat și la Dinamo. Oricum, nu va fi același meci cu noi. Îmi doresc de la jucători să nu cedeze, să dea totul pe teren, iar fanii vor fi în spatele nostru cu siguranță”.

Antrenorul Craiovei are mari probleme de lot, în special în defensivă, deși este început de sezon. Kelic a ieșit accidentat în meciul cu Sabail și a fost schimbat cu Gardoș, care s-a accidentat și el și a jucat finalul de meci practic într-un picior. Acka a făcut entorsă în meciul cu Clinceni, la Donkor nu se mai poate apela, iar unicul stoper valid este tânărul Raul Hreniuc, care nu a debutat în Liga I. Totodată, conducătorii clubului nu au reușit să rezolve transferul bulgarului Kristian Dimitrov, de la Botev Plovdiv. Accidentați sunt și Mihăilă și Koljic, iar Ioniță este incert. „Mă întreb și eu ce linie de fund putem alinia, încă nu am diagnostic clar să vedem pe cine ne bazăm. Acka are entorsă, Gardoș are o problemă la genunchi. La Donkor nu mai putem apela, și-a găsit echipă, nu a mai revenit la Craiova. Am încredere că jucătorii care vor intra se vor ridica la pretențiile unui meci cu Dinamo. E dificil să transferăm ceva acum, deși suntem în negocieri cu doi jucători, vom vedea cum decurg lucrurile” a spus Papură.  

Papură pune căderea în joc a elevilor săi în meciurile anterioare pe o lipsă de încredere: „Nu a fost o cădere fizică în aceste meciuri, ci neatenții care ne-au costat, trebuie să le remediem, fiindcă este frustrant, începi să devii iritat, jocul te duce spre haos. Este vorba de încredere. Și noi ne gândeam la 2-0 că jocul decurge în favoarea noastră, adversarul se apăra, noi voiam să protejăm anumiți jucători pentru meciul cu Dinamo și în 3 minute s-a întors totul. E execuție bună a făcut 2-1, iar la 2-2 am intrat în panică”

Chiar dacă oltenii au pierdut de fiecare dată când au mers cu trenul la București pentru derby-urile cu Dinamo și FCSB și de fiecare dată au primit 3 goluri, Cornel Papură spune că nu este superstițios și se va alege tot varianta trenului pentru deplasare: „Nu sunt superstițios, important este că mergem în condiții bune și aceasta este cea mai bună variantă. Nu are legătură ce se întâmplă pe teren cu mijlocul nostru de transport, cum nu are nici cu statistica, ținând cont că am câștigat ultima dată la Dinamo când jucam și eu (octombrie 1994, Dinamo – Craiova 0-1, gol Jerry Gane, n.r.)”.

Papură s-a obișnuit deja să fie contestat de suporteri și spune că la Craiova au fost mereu astfel de manifestări: „Așa e la Craiova și așa va fi mereu! Am crescut la Craiova, știu cum este. Într-un campionat am început cu 4 victorii și apoi au venit 2 eșecuri și s-a stricat atmosfera. Se uită ușor lucrurile bune sau ce am făcut eu ca jucător pentru Craiova. Sunt obișnuit cu aceste manifestări. Sper că fanii ne vor încuraja. Am trecut prin momente grele și la 2-2 publicul a fost alături de noi cu Sabail și ne-a ajutat și împreună am câștigat și mai avem un tur preliminar.

Antrenorul Craiovei are deja o idee despre următorul adversar din Europa League, Honved Budapesta, urmărindu-i pe unguri într-un amical în stagiul din Austria: „I-am văzut pe Honved într-un amical pe care l-au avut în Austria și i-am urmărit și în meciul de aseară cu Zalgiris. Este o echipă grupată, cu un antrenor italian, nu riscă mult, dar până să trecem la ei trebuie să fim atenți la meciul cu Dinamo”.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…