Cosmin Contra rupe tăcerea: „Nu am primit nicio ofertă de la spanioli”. Ce le-a transmis investitorilor care au preluat Dinamo | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

  • Publicat:
  • Actualizat:

Cosmin Contra (44 de ani), fostul selecționer al echipei naționale de fotbal a României, a vorbit în exclusivitate în cadrul emisiunii ProSport Live despre o posibilă revenire la Dinamo.

Antrenorul a anunțat că nu a primit nicio ofertă concretă din partea noilor investitori spanioli de la Dinamo, însă nu a negat posibilitatea de a reveni în „Ștefan cel Mare”.

Cosmin Contra lămurește: „Asta le-am spus investitorilor”

„Deocamdată nu e nicio șansă să revin. Atâta timp cât nu există o ofertă, nu pot să spun că există șanse. Până astăzi, nu am avut o ofertă prin care să se spună că mă doresc la Dinamo. Au fost ceva discuții în urmă cu o lună și jumătate, iar eu le-am spus că dacă preiau Dinamo și sunt serioși, eu sunt dispus să discut cu ei. Eu știu că ei își doresc un club serios, dacă sunt serioși și chiar vor să facă treabă, atunci e interesant să poți să faci un proiect de la zero cu niște oameni care pot face performanță.

Eu cred că suporterii sunt lângă echipă și au demonstrat în ultimii doi ani că adevărații suporteri se văd la greu, nu când lucrurile sunt pe un făgaș normal. Suporterii lui Dinamo, pentru mine, au fost niște eroi în ultmii doi ani, în felul în care s-au mobilizat, în felul în care au ajutat echipa, pentru că au înțeles că acest ajutor este mai important ca niciodată.Este un moment istoric și proiectul pe care îl vor (n.r. investitorii) la Dinamo va fi unul extraordinar.

Trebuie să fie organizați. Nu vor fi probleme de ordin financiar, din ce știu eu. În primul an proiectul sportiv nu va fi la nivelul acestui club, pentru că e foarte greu acum, nu e ușor să aduci 10-15 jucători să îi integrezi în tot ceea ce înseamnă Dinamo, să închegi o echipă care să aibă rezultate. ”, a spus Cosmin Contra, la ProSport Live.

Cosmin Contra, oferte din La Liga

„Eu sunt la Lisabona, la turneul final al Ligii Campionilor, reprezentant UEFA și trebuie să îmi fac treaba cât mai bine aici.

Au fost foarte multe discuții în ultimele două luni, cu foarte multe echipe. Am fost în cărți pentru a prelua mai multe echipe din Primera Division, din alte țări, dar au fost aleși antrenori cu alt profil și acum așteptăm să vedem ce se întâmplă”, a mai spus Cosmin Contra.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur transport trimis la Constanța
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur…
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Devine interzis prin lege în mod definitiv. Noul ordin UE trebuie aplicat imediat în România
Devine interzis prin lege în mod definitiv. Noul ordin UE trebuie aplicat imediat în România
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…