Cornel Dinu a dat de pământ cu un dinamovist după meciul cu Academica Clinceni: „Nu există ordinărie mai mare. Mi-au venit dracii. Atât îl poți pune, să facă play-back pe scenă”

Redactor:
Andru Nenciu
Cornel Dinu a dat de pământ cu un dinamovist după meciul cu Academica Clinceni:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo a reușit, vineri, primele goluri și prima victorie din campionat, în urma succesului înregistrat contra celor de la Academica Clinceni, scor 4-2, în runda a patra din Liga I. Cornel Dinu, fostul jucător și antrenor de la Dinamo, a criticat în termini duri doi fotbaliști ai echipei favorite.

Deși Dinamo a înregistrat primul succes din actuala ediție de campionat, după ce nu avea niciun punct în primele trei etape și un golaveraj 0-8, Cornel Dinu (71 de ani) nu a trecut cu vederea prestațiile anumitor jucători. Printre aceștia se numără fundașii Florin Bejan și Gabriel Moura, ambii aduși în această vară la Dinamo.

„Aduceți-l pe Bejan să-l vadă lumea! Nu există ordinărie mai mare și nepricepere și jaf fotbalistic. Iertați-mă că vorbesc așa, dar mi-au venit dracii. E ridicol! Nu are nicio treabă cu Dinamo. Zici că e chitarist la Untold. Atât îl poți pune, să facă play-back pe scenă.

Cum să îi dai voie să calce pe urmele lui Nelu Nunweiller? Vine amărâtul de la Clinceni și el se întoarce cu spatele. Cine l-a adus pe ăsta? Și pe Moura ăla nu pot să îl văd. Când aduci jucători de play-out, te lupți pentru play-out. Norocul nostru a fost slăbiciunea lor”, a spus Dinu, vineri seară, la GSP.

În schimb, remarcatul lui Cornel Dinu a fost Daniel Popa, atacantul care a înscris trei goluri în meciul cu Academica Clinceni, despre care crede că este mai valoros decât italianul Mattia Montini.

„Daniel Popa e mult mai bun decât Montini, dacă se insistă cu el. Antrenați-l, pregătiți-l! Avea mereu niște calități. De vreo 13 ani nu mai sunt pregătiți cum trebuie. Nu mai există pasiune. Acum doar banii contează. Să mai rămâi două ore după meci, cum rămânea domnul Ion Marin? E ceva… De ce nu îl lăsați pe Mihaiu, alt băiat cu potențial? Un club de asemenea valoare nu poate fi condus de niște neica nimeni. Să termine cu idioțenia aia că stadionul e urât. Nu, domne, fotbalul practicat de ei e urât!”, a mai declarat Dinu.

După patru runde, Dinamo ocupă locul 10 în Liga I, cu trei puncte și golaveraj 4-10. În următoarea rundă, bucureștenii vor merge la Iași, pentru duelul cu Poli, de pe 9 august.

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Pariul incredibil pus de milionarul român care construieşte un castel în România! „Stăteau ţăranii şi se închinau”
Pariul incredibil pus de milionarul român care construieşte un castel în România! „Stăteau ţăranii şi se închinau”
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile îl vor ține la psihiatrie
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile…
Ungurii umilesc România. Pregătesc marea lovitură: Putem scrie istorie
Ungurii umilesc România. Pregătesc marea lovitură: Putem scrie istorie
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen