Contra: „Steaua a pierdut 24 de goluri prin transferul lui Rusescu, dar și noi avem probleme mari de lot!”

Contra:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Au mai rămas ceva mai mult de 24 de ore până la partida care în mod tradițional deschide noul sezon, Supercupa României.

Cosmin Contra, antrenorul Petrolului, a prefațat disputa pe care gruparea sa o va susține în compania Stelei, mâine de la 20:45, în direct la ProTv. Tehnicianul a evitat „subiectul Bokila”, fotbalist care a refuzat să facă deplasarea la București, dorind să prindă un contract în străinătate și s-a referit strict la partida propriu-zisă. Chiar dacă campioana l-a pierdut pe Rusescu, golgheterul echipei din sezonul trecut, „Guriță” este de părere că Reghecampf are în lot fotbaliști de calitate, care pot face diferența.

Subiectul Bokila este închis, de acest subiect se ocupă conducere clubului. Este primul meci al sezonului, întâlnim echipa care a defilat în campionat, echipa care este favorită. Cei care vor intra pe teren trebuie să dea totul pentru a câștiga mâine. Sunt convins că vom face o figură frumoasă. Statisitic, Steaua a pierdut 24 de goluri prin transferul lui Rusescu. Dar am văzut că Mihai Costea a avut evoluții bune în Anglia. Steaua a făcut o achiziție bună și cu Nicușor Stanciu. Suntem pregătiți să ajungem până la penalty-uri, dar nu cred că acest lucru va avantaja vreuna dintre echipe. Îmi doresc foarte mult trofeul, sper să te transmit acest lucru și jucătorilor.”, a spus Contra, la conferința de presă.

Dacă Steaua nu se va putea baza pe două piese grele, care au fost motoarele echipei în sezonul trecut – Rusescu (transferat) și Chipciu (accidentat), Contra are și mai multe bătăi de cap.

Avem probleme de lot. Bornescu e suspedat, Marinescu e accidentat, Teixeira abia a venit. Avem probleme mai mari decât Steaua. Lui De Lucas nu i-a venit cartea verde. Dacă îi va veni, este pregătit să joace. Felipe poate juca 25-30 de minute, ne poate fi de folos. Sper ca mâine seară să avem un joc bun.„, a mai spus fostul internațional.

Chiar dacă suprafața de pe Național Arena pare reparată în mare parte, tehnicianul este de părere că gazonul le poate crea mari neplăceri jucătorilor: „Mi se pare că s-au făcut eforturi să se înverzească gazonul. Este un teren pericolos, sunt brazde. Este pericol de accidentări. Prețurile la meci sunt destul de ridicate. Multă lume este în vacanță. Cei 4-5 mii de fani care vor veni de la Ploiești fac o atmosferă pe care o fac în mod obișnuit 20 de mii de fani.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Regula obligatorie pe care românii o vor accepta. Decizia așteptată de milioane de persoane
Regula obligatorie pe care românii o vor accepta. Decizia așteptată de milioane de persoane
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…