Clanul evazioniștilor!** Explicațiile lui Borcea în „Dosarul transferurilor”
Ultimul membru din „lotul evazioniștilor” rămas până ieri
neaudiat, Cristian Borcea, a vorbit aproape două ore în fața
instanței. Șeful lui Dinamo a explicat, sub privirile atente ale
interlopilor din „Clanul sportivilor”, cum au fost efectuate cele
șapte transferuri care i-au adus implicarea în dosar.
„Rog persoanele din «Dosarul 1» să facă liniște, altfel voi
cere evacuarea!”, se aude vocea judecătoarei, încercând să
liniștească vuietul din sală. Ținta apelului e grupul cunoscut în
lumea interlopă sub numele de „Clanul sportivilor”, aflat
întâmplător în aceeași încăpere cu personajele din fotbal implicate
în „Dosarul Transferurilor”. Costumul gri de firmă al lui Cristi
Borcea e într-o neconcordanță evidentă cu treningurile pe care le
poartă unii dintre „sportivi”, dar look-ul glamour e mai puțin
important în fața judecătoarei.
„«Inculpatul» Copos a
luat trei milioane pe un dinamovist!”
Acționarul dinamovist își începe grăbit discursul și explică
povestea fiecărui transfer incriminat de autorități: „Toate
vânzările au fost benefice pentru Dinamo și nu există niciun
deficit!”, a spus Borcea, al cărui discurs a fost apreciat
de „spectatorii de ocazie”. „Are vorbe șmechere ăsta! N-au
ce să-i facă!”, chicoteau cei din sală, în timp ce bossul
lui Dinamo avea grijă să mai arunce câte o glumă la adresa lui
George Copos: „«Inculpatul» Copos a luat 3,3 milioane de
euro pe Daniel Niculae, jucător pe care noi l-am lăsat să plece
liber când era junior la Dinamo”.
Poanta zilei a
aruncat-o în cazul „Mihalcea”: „L-am luat cu 3.000 de
dolari de la Călărași și l-am dat cu un milion la Genoa. După doi
ani a venit liber și l-am vândut iar cu 250.000 de dolari! De asta
nici nu ne mai primesc ăștia acum în Italia”. Tare,
nu?
Următorul termen din dosar va fi pe 16
martie…
Cum a
explicat Borcea celelalte transferuri:
Cosmin Contra: „Oferta a fost prezentată de firma ISM, iar
în baza unui acord pe care Dinamo îl avea cu fotbalistul, orice
sumă peste 800.000 îi revenea lui”.
Suma reală: 1,8
milioane de dolari
Paul Codrea: „Am făcut profit cu un junior! Acum aș da 300
de juniori pe 10.000 de euro, dar n-am cui! Ce s-a întâmplat
ulterior nu mai era treaba clubului Dinamo”.
Suma reală: 2.650.000
de dolari
Florin Cernat: „Dinamo a avut un profit de 150.000 de euro
și 30% dintr-o eventuală vânzare, jucătorul fiind deținut în
coproprietate cu firma Phoenix”
Suma reală: 1 milion
de dolari
Bogdan Mara: „Nu știu dacă a adunat 15 minute la Dinamo!
Printr-un acord cu firma care a intermediat transferul, tot ce
depășea un milion de euro îi revenea ei”.
Suma reală: 1,2
milioane de dolari
Nicolae Mitea: „A plecat de la Dinamo fără pretenții
financiare din partea clubului. De la Ajax a plecat la fel,
întorcându‑se la noi, de unde iar a plecat liber. Vreau să se
consemneze că acest fotbalist nu și-a găsit echipă de doi
ani!”
Suma reală: 720.000 de
dolari
Dan Alexa: „Pe el am plătit 80.000 de dolari și l-am vândut
cu 730.000, iar noi dețineam 50% din drepturile jucătorului. Orice
club care plătea această sumă putea să-l ia”.
Suma reală: 730.000 de
dolari