Cei doi fotbaliști pe care Gică Hagi vrea să-i lanseze spre fotbalul mare: „Aștept multe de la ei”. Jucătorii în care își pune multe speranțe, după ce a anunțat plecarea lui Ianis

Redactor:
Dan Mirea
Cei doi fotbaliști pe care Gică Hagi vrea să-i lanseze spre fotbalul mare:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gică Hagi a susținut că într-o proporție foarte mare Ianis Hagi va pleca în această vară de la Viitorul și că își pune speranțe în doi jucători pentru noul sezon. Alexandru Mățan și George Ganea sunt fotbaliștii evidențiați de antrenor.

Viitorul a început cu o înfrângere pregătirea pentru sezonul 2019-2020. Olympiacos s-a impus cu 3-2 într-un amical disputat la Atena, iar Hagi a susținut că încearcă să formeze o echipă competitivă, iar antrenorul are speranțe mari din partea lui Alexandru Mățan și George Ganea

Despre George Ganea: „Arată bine. De la începutul pregătirii… el, și când a intrat anul trecut cu noi, a făcut-o bine. Ne punem speranțe în el, e ’99 (n.r. anul nașterii), junior în teren la anul. Deci ne așteptăm să aibă un randament foarte bun și să marcheze goluri multe”, a spus „Regele”. 

Despre Alexandru Mățan: „Aștept mult e la Mățan anul ăsta, ar trebui să revină la fotbalul pe care-l știe. Mai scoatem un copil, vedem. Au fost jucători născuți în 2002 și 2003 azi, vedem, asta facem noi aici”, a declarat Hagi, la finalul meciului pierdut în pregătiri în fața lui Olympiakos. 

Situația lui Mățan în sezonul 2018-2019!

Mățan este fotbalistul pe care Hagi s-a bazat încă de la începutul sezonului 2018-2019, dar a dispărut încet, încet din lotul echipei. Antrenorul echipei dă vina pe problemele de sănătate cu care se confruntă fotbalistul de 19 ani: „De mult timp are o problemă fizică, a lui personală, și continuă de o perioadă mai îndelungată. Nu e cu noi și nu cred că va mai apărea până la sfârșitul campionatului. Trebuia să fie anul lui, dar problemele personale, adică fizice, l-au ținut în afara lotului și nu a avut continuitate”, a declarat antrenorul fostei campioane, în mai. 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de la Montreal
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de…
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
NOILE REGULI pentru șoferi. Au fost adoptate astăzi, 24 APRILIE
NOILE REGULI pentru șoferi. Au fost adoptate astăzi, 24 APRILIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
PSG i-a găsit înlocuitor lui Mbappe. Pregăteşte o ofertă spectaculoasă de 200 de milioane de euro
PSG i-a găsit înlocuitor lui Mbappe. Pregăteşte o ofertă spectaculoasă de 200 de milioane de euro
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani