Ce se afla înainte în locul stadionului Dinamo! Lecția de istorie a lui Cornel Dinu

Redactor:
Daniel Anghel
Ce se afla înainte în locul stadionului Dinamo! Lecția de istorie a lui Cornel Dinu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostul jucător și antrenor al celor de la Dinamo, Cornel Dinu, a povestit cu lux de amănunte un detaliu interesant în ceea ce privește gazonul de pe stadionul din Ștefan cel Mare.

Într-un interviu acordat pentru Eu sunt 12, „Procurorul” a dezvăluit că gazonul pe care evoluează în prezent echipa antrenată de Mircea Rednic nu a fost schimbat niciodată, ci doar întreținut. Totodată, Dinu a povestit și ce era pe vremuri în locul actualului stadion al „câinilor”.

„Noi am stat pe gazonul ăsta alergând, jucând. Ei bine, este de precizat ce a însemnat acest loc la începutul istoriei sale, și cel mai bine le prezintă unul dintre cei mai mari jucători ai Unirii Tricolor, Ștefan Cârjan. Aici, în tot perimetrul acesta, era celebra groapă a sârbilor de zarzavat. Aici, fiind apa freatică foarte apropiată. Vă uitați la acest gazon, pentru că el este din perioada în care s-a creat Dinamo, nu s-a schimbat. A fost doar întreținut.

Mircea (n.r. – Mircea Lucescu), de exemplu, când a venit la Dinamo în ’86 a avut un cult pentru calitatea acestui gazon. Nu erau așa zisele mijloace ștințifice din ziua de astăzi, în fiecare toamnă când se termina campionatul se punea mraniță, iar acest gazon văd că arată foarte bine. Groapa aceasta a sârbilor era grădina cea mai prolifică în zarzavaturi din tot Bucureștiul”, a spus Dinu pentru Eu sunt 12.

Ca jucător al lui Dinamo, Cornel Dinu a cucerit nu mai puțin de șase titluri de campion și două Cupe ale României, iar ca antrenor acesta și-a adăugat în CV două trofee de campion și două Cupe ale Romeniei.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen