Căpitanul e sincer: „În primele două meciuri de pregătire nu am văzut nimic pozitiv”. Florin Tănase și-a setat un obiectiv îndrăzneț pentru ultima parte a campionatului

Redactor:
Andrei Pal
Căpitanul e sincer:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Florin Tănase, căpitanul FCSB-ului, a făcut autocritica echipei pentru primele două meciuri de pregătire, ambele soldate cu înfrângeri. Ca să echilibreze balanța, Tănase a vorbit și despre lucrurile bune arătate de elevii lui Nicolae Dică în partiele amicale care au urmat. Decarul vicecampioanei a vorbit despre plecarea lui Niță, dar și despre posibila despărțire de Gnohere.

Tănase știe care sunt adversarele FCSB-ului în lupta la titlu, și-a setat ca obiectiv să-l depășească pe „Bizonul” la numărul de goluri marcate și a pus pe primul loc campionatul, în detrimentul dublei din Europa League cu Lazio.

„Cu CFR și cu Craiova (n.r. se bate FCSB la titlu). Rămâne de văzut dacă mai apare vreo echipă. Mă simt bine pe orice post din față, îmi ajut echipa cât mai mult.

A făcut un pas important pentru cariera, avem soluții, trebuie să-l înlocuim (n.r. în legătură cu transferul lui Niță).

Sper să marchez goluri în continuare și chiar dacă nu pleacă, să-l depășesc. E bine pentru echipă.

În primele două meciuri nu prea am văzut nimic pozitiv, dar după am văzut o echipă compactă, care reacționează după pierderea mingii, iar asta ne va ajuta. După părerea mea, cele mai importante meciuri sunt cele din campionat. Normal că ne gândim și la cele cu Lazio.

Toată lumea își dorește asta. Este o perioadă decisivă. Dacă țineți minte, anul trecut am jucat la Mediaș și am făcut egal, iar asta ne-a costat titlul”, a spus Florin Tănase în cadrul conferinței de presă.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…