Când își începe Leo Grozavu mandatul la ACS Poli. Tehnicianul va aduce cu el un preparator fizic

Redactor:
Anda Deliu
Când își începe Leo Grozavu mandatul la ACS Poli. Tehnicianul va aduce cu el un preparator fizic
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE: Ionuț Popa și ACS Poli Timișoara au ajuns, în jurul orei 13:30, la un acord în privința rezilierii amiabile a contractului. Leo Grozavu are, astfel, drum liber către echipa timișoreană din Liga 1.


Schimbarea de antrenor este iminentă la ACS Poli, chiar după primul meci oficial din 2018, iar Leo Grozavu este așteptat să își înceapă treaba la Timișora de marți, 6 februarie. Deocamdată, Ionuț Popa nu și-a pus semnătura pe rezilierea contractului, dar nu mai există posibilitate de cale întoarsă.

Sursele ProSport spun că Grozavu va conduce deja antrenamentele alb-violeților începând de marți. Stafful tehnic pe care se va baza urmează să fie unul complet nou. Primul nume care i se alătură lui Grozavu este Florin Bătrânu, bun prieten cu noul principal și șeful Centrului de Copii și Juniori al ACS Poli.

O altă noutate este aducerea, după mult timp, a unui preparator fizic la Timișoara. Ovidiu Chiribici, cu care Grozavu a mai lucrat la FC Botoșani, se va alătura staffului tehnic. Noul antrenor cu portarii va fi Călin Frunză, din cadrul clubului bănățean.

Astfel, pe lângă Ionuț Popa, de la prima echipă a lui ACS Poli vor pleca și secundul Octavian Benga și antrenorul cu portarii Petre Țurcaș, aceștia doi având șanse mari să fie redirecționați către echipele de juniori.

După declarațiile că se retrage, Popa nu a semnat încă rezilierea

Până la ora redactării acestui articol, Ionuț Popa nu semnase încă rezilierea contractului. Declarațiile în care a dat vina pe jucătorii pentru meciului cu Sepsi, unul în care alb-violeții nu au avut nicio ocazie, fac însă reconcilierea imposibilă. Clubul face o conferință de presă la ora 15:15.

Contactat telefonic, Leo Grozavu nu a fost de găsit până la ora publicării acestei știri.

Anda Deliu / Redactor
Jurnalistă din septembrie 2010 și corespondent ProSport în Timiș din octombrie 2017. A terminat Jurnalismul la Universitatea de Vest din Timișoara și a urmat un masterat în Jurnalism sportiv la aceeași instituție de învățământ superior. A rămas singura ziaristă sportivă din Timișoara. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…