CALCULE | CFR Cluj e ca și campioană! Șansele FCSB sunt de domeniul SF-ului, iar CFR poate câștiga titlul înainte de ultima etapă

CALCULE | CFR Cluj e ca și campioană! Șansele FCSB sunt de domeniul SF-ului, iar CFR poate câștiga titlul înainte de ultima etapă
  • Publicat:
  • Actualizat:

CFR Cluj continuă parcursul sigur spre cel de-al doilea titlu consecutiv. Echipa antrenată în acest moment de Dan Petrescu a învins Viitorul pe teren propriu cu 3-1 și, cu trei etape înainte de finalul playoff-ului, are cinci puncte avans față de FCSB, principala contracandidată la titlu.

Calculele pentru câștigarea campionatului sunt, astfel, la îndemâna elevilor lui Petrescu. FCSB nu mai depinde de ceva vreme de rezultatele ei și are în față o misiune cu caracter aproape imposibil. Pentru a mai spera să joace titlul în ultima etapă, la meciul de pe teren propriu contra CFR-ului, FCSB are nevoie să ajungă în etapa a 10-a la o diferență de maximum două puncte față de ardeleni. Dacă vor fi la trei puncte, orice rezultat din meciul direct trimite titlul la Cluj, grație avantajului de la înjumătățirea punctelor în intrarea în playoff.

Astfel, vicecampioana României are nevoie de un parcurs perfect în următoarele două etape, cu Craiova în deplasare și cu Sepsi în deplasare, și să spere în același timp că CFR Cluj se va încurca. Iată scenariile posibile:

CFR Cluj este campioană indiferent de parcursul FCSB dacă:

– obține 6 puncte sau mai multe din următoarele trei meciuri

– obține 5 puncte din următoarele trei meciuri. Ar acumula 49 de puncte, iar FCSB ar putea ajunge la cel mult 46 de puncte (cu un egal în meciul final)

– obține 4 puncte din următoarele trei meciuri. Ar acumula 48 de puncte, cât ar acumula FCSB cu parcurs perfect până la final. La egalitate, CFR e campioană

CFR Cluj poate depinde și de rezutatele FCSB-ului dacă:

– obține doar trei puncte din următoarele trei meciuri. Ar acumula 47 de puncte, situație în care pierde titlul doar dacă FCSB învinge tot și acumulează 48 de puncte

– cu trei puncte în trei partide, CFR Cluj câștigă titlul dacă FCSB obține mai puțin de 9 puncte în trei partide. Practic, elevii lui Petrescu au nevoie să bată FCSB

– obține doar două puncte din următoarele trei meciuri. Ar acumula 46 de puncte, situație în care pierde titlul doar dacă FCSB bate tot până la final

CFR Cluj se poate bucura de un nou titlu, evident, și dacă obține un singur punct în următoarele trei etape. Însă FCSB ar trebui să se încurce la rându-i și să nu obțină mai mult de o victorie în meciurile cu Craiova și Sepsi.

Programul până la finalul playoff-ului:

Etapa 8

  • U Craiova – FCSB
  • Astra – CFR Cluj

Etapa 9

  • CFR Cluj – U Craiova
  • Sepsi – FCSB

Etapa 10

  • FCSB – CFR Cluj

 

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur transport trimis la Constanța
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur…
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Regula obligatorie pe care românii o vor accepta. Decizia așteptată de milioane de persoane
Regula obligatorie pe care românii o vor accepta. Decizia așteptată de milioane de persoane
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…