CALCULE | Ce șanse mai are Dinamo să ajungă în playoff. Misiune imposibilă pentru Hermannstadt și Astra. „Câinii” au cel mai accesibil traseu în 2019

Redactor:
Daniel Anghel
CALCULE | Ce șanse mai are Dinamo să ajungă în playoff. Misiune imposibilă pentru Hermannstadt și Astra.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo a remizat pe terenul celor de la Hermannstadt, scor 1-1, într-un meci disputat la Târgu Mureș, pe un teren extrem de dificil. „Câinii” puteau pleca cu toate cele trei puncte, dat fiind faptul că au avut două ocazii mari, prin Daniel Popa și Mihai Popescu, ultimul lovind bara transversală la ultima fază a jocului.

Clasamentul nu arată deloc bine pentru echipa antrenată de Mircea Rednic, dar antrenorul dinamovist continuă să nu-și piardă speranța. Ideal ar fi ca alb-roșii să iasă cu cel puțin patru puncte din duelurile rămase în acest an, cu U Craiova și Astra, pentru a rămâne cât se poate de aproape de ultimul loc de play-off. În 2019, Dinamo va beneficia de un transeu mult mai ușor față de cel al contracandidatelor pentru un loc în primele șase echipe ale campionatului. Practic, echipa din Ștefan cel Mare își va măsura forțele cu majoritatea echipelor cu care este în luptă pentru un loc de play-off. Astra și Hermannstadt au, de departe, cea mai grea misiune.

Traseul lui Dinamo

În 2019, Dinamo își va măsura forțele cu „vecinele” din subsolul clasamentului. Singura „nucă tare” dintre ultimele cinci adversare din sezonul regulat este Sepsi, echipă aflată pe val în Liga 1 Betano, după victoria în fața FCSB-ului, scor 4-2. „Câinii” se vor deplasa la Sfântu Gheorghe în al doilea meci oficial din noul an, teren pe care au fost învinși anul trecut, scor 2-0. Primul meci va fi pe teren propriu, în fața celor de la Poli Iași, formație aflată la două puncte în fața echipei lui Rednic, iar în etapa a treia, în Ștefan cel Mare va veni o altă echipă din Moldova, FC Botoșani.

Ultima deplasare din sezonul regulat va fi la Călărași, unde Mircea Rednic și elevii săi se vor duela cu Dunărea, formația antrenată de Dan Alexa, care nu a mai câștigat în campionat de la mijlocul lunii septembrie. Chiajna lui Dorinel Munteanu va veni în ultima etapă în Ștefan cel Mare, echipă pe care Rednic a înfruntat-o la al doilea duel ca antrenor al „câinilor”, scor 0-0.

Traseul lui Sepsi

Este foarte posibil ca oamenii lui Eugen Neagoe să aibă, dintre echipe aflate în „cursă”, cele mai mari șanse la play-off. În 2018, formația din Sfântu Gheorghe se va duela cu FC Botoșani (acasă), Dunărea Călărași (deplasare) și Concordia Chiajna (acasă). Aceștia vor juca primul meci oficial din 2019 pe terenul celor de la FC Voluntari, după care își vor măsura forțele cu Dinamo. Ultimele trei partide sunt „infernale” pentru elevii lui Neagoe: Gaz Metan (deplasare), Viitorul (acasă) și CFR Cluj (deplasare).

Traseul lui Gaz Metan

După meciul cu CFR Cluj, pentru medieșeni urmează două examene dificile. Vor juca pe teren propriu împotriva celor de la Hermannstadt și vor încheia anul pe „Ion Oblemenco”, unde își vor măsura forțele cu Craiova lui Mangia. Mihai Teja se va duela cu Astra lui Costel Enache la începutul anului 2019, urmând ca după această partidă să se deplaseze în Moldova, la Iași, pentru duelul cu echipa lui Flavius Stoican. Sepsi va veni la Mediaș în etapa cu numărul 24, după care ardelenii vor pleca din nou în Moldova, pentru duelul cu FC Botoșani. Dunărea Călărași va fi ultima adversară din sezonul regulat.

Traseul Astrei Giurgiu

Noua echipa a lui Costel Enache va juca împotriva formațiilor ilfovene din Liga 1, mai exact FC Voluntari și Concordia Chiajna, urmând ca ultimul „examen” din 2018 să fie împotriva celor de la Dinamo, chiar la Giurgiu. Ultimele partide din sezonul regulat vor fi „de foc” pentru echipa de lângă Dunăre, urmând să se dueleze cu: Gaz Metan (deplasare), Viitorul (acasă), CFR Cluj (deplasare), Hermannstadt (acasă), U Craiova (deplasare).

Traseul lui Hermannstadt

După duelul cu Dinamo, sibienii au poate cel mai greu traseu din acest sfârșit de sezon regulat. Echipa lui Vasile Miriuță se va deplasa la Mediaș, pentru duelul cu Gaz Metan, urmând ca apoi să încheie anul pe teren propriu, împotriva celor de la Viitorul. Anul nou vine cu meciuri tari pentru finalista Cupei României, care va juca primul meci pe terenul campionaei CFR Cluj. FCSB (deplasare), U Craiova (acasă), Astra (deplasare) și Poli Iași (acasă) sunt ultimele dueluri din sezonul regulat pentru echipa din Sibiu.

Traseul lui Poli Iași

Anul trecut, echipa lui Flavius Stoican a prins în ultima etapă un loc de play-off, lucru care se poate întâmpla și în acest sezon. Ieșenii vor încheia anul cu duelurile împotriva Dunării Călărași (acasă), Concordiei Chiajna (deplasare) și FC Voluntari (acasă), adică ultimele trei clasate din Liga 1 în acest moment, urmând ca în primul meci din noul an să se dueleze cu cea de-a patra, Dinamo. În ultimele patru partide din sezonul regulat, elevii lui Stoican își vor măsura forțele cu: Gaz Metan (acasă), Viitorul (deplasare), CFR Cluj (acasă), respectiv Hermannstadt (deplasare).

Traseul lui FC Botoșani

În acest final de an, noua echipă a lui Liviu Ciobotariu va juca împotriva celor de la: Sepsi (deplasare), FCSB (acasă), respectiv Dunărea Călărași (acasă). Pentru moldoveni, anul 2019 va începe cu duelul împotriva unei echipe din subsolul clasamentului, Concordia Chiajna, urmând ca după această partidă să se deplaseze pe terenul celor de la FC Voluntari. Dinamo (deplasare), Gaz Metan (acasă) și Viitorul (deplasare) sunt ultimele adversare ale celor de la FC Botoșani din cadrul sezonului regulat.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Obligație FĂRĂ EXCEPȚII pentru proprietarii de locuințe din ROMÂNIA. Toată lumea trebuie să plătească
Obligație FĂRĂ EXCEPȚII pentru proprietarii de locuințe din ROMÂNIA. Toată lumea trebuie să plătească
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…