Blocat de impresar!** Rui Duarte poate juca la Rapid doar dacă managerul său va primi 50.000 de euro

Blocat de impresar!** Rui Duarte poate juca la Rapid doar dacă managerul său va primi 50.000 de euro
  • Publicat:
  • Actualizat:

Rapidiștii nu au reușit nici până acum să rezolve problema fundașului dreapta, deși George Copos a declarat în mai multe rânduri că s-a înțeles cu Rui Duarte.

Fundașul portughez a negociat cu patronul giuleștenilor termenii noului contract și a ajuns la un acord. Duarte urma să primească 200.000 de euro pe sezon și încă 200.000 de euro la semnătură. Imediat după ce a bătut palma cu cei din conducerea clubului, fotbalistul lusitan trebuia să se prezinte în cantonamentul giuleștenilor sâmbăta trecută, unde era așteptat de Ovidiu Sabău. Numai că portughezul nu a mai ajuns în Austria, așa cum i-a promis lui Copos, iar Sabău a făcut o criză de nervi. Motivul pentru care Duarte nu s-a ținut de cuvânt este legat de impresarul său. Acesta din urmă nu știa că jucătorul a discutat cu George Copos despre un nou contract, iar acum îi cere lusitanului 50.000 de euro. Fundașul nici nu vrea să audă așa ceva și așteaptă ca patronul Rapidului să facă ceva în acest sens. La auzul acestui lucru, Copos a spus că nu e dispus să mai achite niciun ban și i-a transmis lui Duarte să-și achite singur datoria și să se prezinte de urgență la echipă.

Ilijovski, rezolvat

Pe de altă parte, Copos a reușit ieri să ajungă la un acord cu atacantul macedonean Blaze Ilijovski (27 de ani), care va juca în următoarele două sezoane în Giulești. Rapidiștii l-au transferat pe fostul brașovean din postura de jucător liber de contract și așteaptă ca acesta să primească acum cartea verde de la FIFA.

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele