Becali spune că a readus Steaua în lupta pentru titlu: „Dacă nu mă băgam peste antrenor, nu mai contam în acest final de campionat”

Gigi Becali a ținut să lămurească situația iscată după discuțiile din ultimele zile referitoare la anumiți antrenori care au încercat să se autopropună la Steaua. Becali a afirmat că nu a încercat să-l atace pe Dan Petrescu prin dezvăluirea sa (detalii aici), ci a vrut doar să evidențieze faptul că are încredere în Costel Gâlcă și indiferent numele celor care ar vrea să vină la Steaua nu îl va schimba pe actualul tehnician.

„Vreau să clarific lucrurile. Am spus niște lucruri pentru a demonstra că nu vreau să-l schimb pe Gâlcă. Am vrut doar să dau niște exemple de oameni care făceau presiuni. Nu am vrut să-l atac pe Dan Petrescu. Eu nu am spus de el, am spus de Mara și de Bilașco. După o lună de zile, i-am dat telefon lui Dan Petrescu. Eu am spus adevărul, nu am mințit cu nimic”, a declarat Gigi Becali la DigiSport.

Invitat în platoul emisiunii, Gabi Balint i-a dat dreptate lui Dan Petrescu atunci când „Bursucul” a declarat că este genul de antrenor care nu permite nimănui să ia decizii peste capul său (detalii aici), dar fostul jucător al Stelei a intrat în colimatorul lui Becali. Finanțatorul Stelei l-a ironizat pe Balint și a precizat că dacă ar fi acceptat să antreneze Steaua, sub comanda sa, acum ar fi fost un antrenor realizat.

„Poate e mai bine ca antrenorul să aibă coloană vertebrală, dar eu știu ce am făcut. Am făcut puncte în Europa, am adus calificări în cupele europene și bani în țară. Antrenorii pe care i-am avut eu, sunt milionari acum. Dacă știe așa bine, de ce domnul Balint nu antrenează niciun club? Dacă era la Steaua și colabora cu Becali, avea un titlu, două de campion, iar apoi ajungea la un club mare și câștiga milioane de euro”, a mai afirmat Becali.

Patronul Stelei a mai spus că nu a intervenit niciodată peste un antrenor atunci când echipa a mers bine și a promis că va face public un episod petrecut în acest final de campionat când a intervenit și a readus Steaua în lupta pentru titlu.

„Mirel Rădoi mi-a spus că nu mai trebuie să fac nimic. El se va ocupa de toată administrarea clubului. Dacă nu ar fi fost nevoie, nu m-aș fi băgat peste niciun antrenor. N-am mania asta să ies în evidență, doar că sunt banii mei și trebuie să îndrept lucrurile atunci când nu merg bine. Săptămâna asta voi demonstra că dacă nu m-aș fi băgat într-o pauză, acum nu mai contam în lupta pentru campionat. Este vorba de trei puncte pe care le-am câștigat împreună. Nu-mi aduc aminte vreun moment în care am intervenit și nu a mers bine. Peste tot este cum este la Steaua. În toată lumea e așa, doar la cluburile care n-au patroni nu e așa”, a încheiat Becali.

Publicat: 26 05. 2015, 19:53
Actualizat: 26 05. 2015, 19:54