Balint a rupt tăcerea: "Nu mă identific cu FCSB din cauza lui Gigi!". Două episoade neplăcute povestite cu lux de amănunte + dialogul cu Duckadam

13 iun 2018 8420 afişări Comentează şi tu Liga 1
Balint a rupt tăcerea: "Nu mă identific cu FCSB din cauza lui Gigi!". Două episoade neplăcute povestite cu lux de amănunte + dialogul cu Duckadam

Gabi Balint, câştigător al Cupei Campionilor Europeni cu Steaua în 1986, a spus lucrurilor pe nume şi a dezvăluit motivul principal pentru care nu se regăseşte în FCSB, echipa lui Gigi Becali. Fostul atacant a povestit cu lux de amănunte două întâmplări care l-au făcut să-şi scoată din suflet echipa la care a cunoscut cel mai mare succes ca fotbalist.

Balint şi Helmuth Duckadam au avut un schimb de replici acid. "Pele" i-a explicat "Eroului de la Sevilla" că nu poate să ţină cu FCSB din cauza lui Gigi Becali care a jignit, de-a lungul timpului, multe din fostele glorii steliste. Mai mult, acesta a scos la iveală un episod petrecut în 2007, când Hagi era antrenor în Ghencea.

"Eu mă identific cu echipa Armatei pentru că Steaua era a Armatei când am jucat pentru ea. Nu pot să neg lucrul ăsta. Nu mă identific cu FCSB din cauza lui Gigi. Şi cred că din cauza lui au plecat mulţi. Pentru că Gigi m-a jignit şi ne-a jignit pe toţi şi nu o dată, ci de multe ori. Mai mult, MM Stoica, la fel, a ieşit şi ne-a jignit. Nu am avut nimic contra lui, el fiind persoană oficială acolo. Şi-a permis să ne jignească, să ne facă nu-ştiu-cum. Nu-i normal! Lasă omul să aleagă ce îşi doreşte şi respectă-l! Să ieşi şi să jineşti şi să faci... e dureros. Sunt stelişti şi cei dintr-o tabără, şi din cealaltă. Nu ai cu cine să discuţi, dacă se comportă în felul ăsta", i-a transmis Balint lui Duckadam, conform DigiSport.

Balint a mai povestit şi un episod din 2007, când Hagi antrena în Ghencea, care l-a făcut să se îndepărteze şi mai mult sufleteşte de FCSB.

"Eu nu simt nimic pentru FCSB, ce să fac? Nu am simţit din '93 când m-am lăsat de fotbal şi era încă Steaua, nu am mai simţit nimic pentru echipa asta, pentru că s-au întâmplat acolo nişte lucruri care mie nu mi-au plăcut. Nişte oameni care pe mine m-au jignit şi s-au comportat într-un fel cu mine. Şi în 2007 mi s-a întâmplat, să trebuiască să îmi cumpăr un scaun la lojă pentru tot sezonul, când a fost şi Hagi antrenor şi nu-mi dădeau tichet de parcare. La început am cerut şi nişte legitimaţii să putem merge la meci. Cum era frumos să ne vadă pe toţi acolo? Nimeni nu s-a ocupat", a mai spus Balint.
 

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.