„Atât mai am, ajunge!”. Mircea Rednic se retrage. Anunț surprinzător al „Puriului”

Redactor:
Andrei Pal
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mircea Rednic (56 de ani) nu are de gând să mai fie prea mult timp antrenor. „Puriul” a dezvăluit, vineri seara, după victoria pe care Dinamo a obținut-o împotriva Concordiei Chiajna (3-2, în „Ștefan cel Mare”), cât are de gând să mai antreneze și ce va face după ce va renunța la meseria pe care a îmbrățișat-o după ce a agățat ghetele în cui.

Fostul fundaș central vrea să devină patron după ce se lasă de antrenorat și a spus că va mai antrena până la 60 de ani. Mircea Rednic împlinește 57 de ani pe 9 aprilie. Astfel, „Puriului” i-au mai rămas doar trei ani de antrenorat, apoi va încerca să preia un club.

„Antrenor am zis că rămân până la 60 de ani. Mai am trei ani, ajunge!”, a adăugat tehnicianul lui Dinamo. După ce va pune capăt carierei de antrenor, „Puriul” are de gând să rămână în fotbal, dar ca finanțator: „Mă gândesc foarte serios, dar mai mult nu pot să fac. O să îmi susțin jucătorii, clubul, antrenez”, a spus Mircea Rednic, conform TelekomSport.

FCM Bacău, Al Nassr, U Craiova, FC Vaslui, Dinamo, Alania Vladikavkaz, Khazar Lankaran, Astra, Petrolul, Standard Liege, CFR Cluj, Gent, Mouscron și Al Faisaly sunt echipele pe care le-a antrenat Mircea Rednic pe durata carierei, până în prezent.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott în România
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott…
Vali Vijelie și soția lui s-au despărțit! Carmen a confirmat separarea:
Vali Vijelie și soția lui s-au despărțit! Carmen a confirmat separarea: "Nu mai vreau să am de-a face cu el"
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5 ani și îi făcea viața un calvar
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bubulina:- Iar pleci la cârciumă derbedeule, săptămâna viitoare trebuie să plătim și întreținerea!
BANCUL ZILEI. Bubulina:- Iar pleci la cârciumă derbedeule, săptămâna viitoare trebuie să plătim și întreținerea!
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc tot anul
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc…
A doua Lună a Pământului! NU s-a știut până ACUM de existența ei
A doua Lună a Pământului! NU s-a știut până ACUM de existența ei
Soţia lui Constantin Budescu a întors toate privirile în raiul milionarilor. Cât de frumoasă este Mădălina Budescu
Soţia lui Constantin Budescu a întors toate privirile în raiul milionarilor. Cât de frumoasă este Mădălina Budescu
Imagini deprimante cu mormântul Stelei Popescu! Cum arată locul de veci, la aproape 7 ani de la moartea celebrei actrițe
Imagini deprimante cu mormântul Stelei Popescu! Cum arată locul de veci, la aproape 7 ani de la moartea celebrei actrițe
Obligatoriu până pe 25 mai. Decizie pentru proprietarii de apartamente din România
Obligatoriu până pe 25 mai. Decizie pentru proprietarii de apartamente din România
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Câți ani de închisoare ar putea primi Donald Trump dacă va fi găsit vinovat în procesul banilor tăinuiți
Câți ani de închisoare ar putea primi Donald Trump dacă va fi găsit vinovat în procesul banilor tăinuiți
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o ajut!”. Camerele de filmat au surprins întregul moment
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o…