Astra, fără replică în fața campioanei. Reacția conducerii: „CFR Cluj ne-a dat cu terenul în cap”

Astra, fără replică în fața campioanei. Reacția conducerii:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dani Coman, președintele celor de la Astra Giurgiu, nu a avut pic de milă de băieții lui Costel Enache. CFR Cluj s-a impus cu 5-1 în etapa a opta din play-off, iar fostul portar a explicat care au fost diferențele între clubul său și campioana României.

„La modul în care am jucat noi și la cum ne-am prezentat cred că ne putea bate orice echipă din fotbalul românesc, nu din prima ligă.

Sunt extrem de multe lucruri pe care nu vreau să le discut, dar vom face o analiză săptămâna asta pentru că avem un meci important pe data de 25, finala Cupei și trebuie să tragem un mare semnal de alarmă.

Sunt convins că au contribuit și problemele financiare, pentru că fiecare om are nevoie de bani, dar și eu am fost fotbalist și indiferent de echipa la care am jucat, niciodată nu am fost plătit la timp. Că mi-am luat banii mai târziu, mi i-am luat, dar niciodată la timp. Dar atunci când intram la antrenament, sau în joc nu mă mai interesa partea financiară. Era vorba de orgoliu, de mândria mea, de demnitate. Iar în seara asta… Să mă scuze jucătorii, că i-am apărat de fiecare dată, dar eu nu am văzut niciun fel de orgoliu la niciunul dintre ei.

Presiune pe noi? Presiune pe CFR, care ne-a dat cu terenul în cap. Nu ești fotbalist și nu poți face performanță dacă joci la nivel mediocru și ești un perdant. Niciodată nu vei ajunge campion„, a declarat Dani Coman, la finalul meciului, la Telekom Sport, care a vorbit și despre Azdren Llullaku, cel care nu l-a lăsat pe Denis Alibec să execute penalty-ul din minutul 66:

Nu știu dacă el era desemnat de antrenor și nu aș vrea să vorbesc în necunoștință de cauză. Trebuie să respectăm niște reguli, iar cine nu respectă, trebuie să plătească. Llullaku va plăti dacă nu a respectat ce a zis antrenorul„.

Astra are o statistică negativă în acest play-off, din opt etape a câștigat o singură dată, iar în restul de șapte meciuri a fost învinsă.

Clasament play-off

  1. CFR Cluj – 47p.
  2. FCSB – 42p.
  3. Craiova – 36p.
  4. Viitorul – 33p.
  5. Astra – 24p.
  6. Sepsi 20p.
Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup