Ar fi primul fotbalist care „trădează” de două ori: „Mi-aș dori!” Un nou transfer pe axa Dinamo – FCSB?

Ar fi primul fotbalist care
  • Publicat:
  • Actualizat:

Harlem Gnohere (31 de ani) este varianta a doua la FCSB, iar în ultimul timp s-a speculat că ar putea pleca. Într-o conferință de presă organizată joi, Mircea Rednic a recunoscut că l-ar vrea pe atacant la Dinamo, dar suma cerută de Gigi Becali, 6 milioane de euro, este una prea mare.

Pe lângă acest aspect, „Puriul” apreciază că fanii nu l-ar putea accepta pe Gnohere. După ce a trădat și a ales să meargă la rivală, aceștia nu-l mai vor în tricoul „câinilor”. „E un jucător foarte bun, oricând mi-aș dori un jucător ca „Bizonul”, dar nu se mai poate. Din moment ce el a plecat acolo, nu cred că se mai poate întoarce la Dinamo, nici suporterii nu l-ar accepta. Iar cele 5-6 milioane de euro, sunt vis pentru Gigi„, a declarat Rednic la conferința de presă.

Situația lui Gnohere la FCSB este un regretabilă. Performanțele din sezonul trecut și din acest sezon, când a tras echipa după el, au fost prea repede uitate. După două goluri în Liga 1, Ioan Hora i-a luat imediat locul: „E golgheterul lor, dar din moment ce nu joacă nu știu cine o să mai ofere 4-5 milioane cum vrea patronul echipei. Știu că în momentul în care nu joacă și nu simte că ai încredere în el sunt probleme. Aici, la noi, el a făcut două sezoane foarte bune. Și la Steaua a făcut un sezon foarte bun. Acum eu nu știu ce interese sunt acolo, v-am zis că mi-aș fi dorit să mai am un jucător ca el„.

În ultima zi de transferuri, Gnohere a fost la un pas să plece în China. Becali recunoștea că a primit ofertă, dar nu era dispus să îi dea drumul fără o sumă consistentă. „Am dat hârtii de 6 milioane de euro în China, acum aștept răspunsul, să vedem„, spunea Becali pentru DigiSport.

Gnohere a făcut trecerea de la Dinamo la FCSB în vara lui 2017, pentru 250.000 de euro

  • Cifrele lui Gnohere la Dinamo: 59 de meciuri, 24 de goluri și 8 asisturi
  • Cifrele lui Gnohere la FCSB: 85 de meciuri, 41 de goluri și 3 asisturi

 

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
Gestul unei femei din Neamţ, care a găsit pe stradă 4.100 de lei. Ai cui erau banii
Gestul unei femei din Neamţ, care a găsit pe stradă 4.100 de lei. Ai cui erau banii
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi
Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei
Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei
ȘOC în România! Miliardarul a divorțat pentru puștoaica de la TV, mai tânără cu 24 de ani! SUPER-GALERIE FOTO
ȘOC în România! Miliardarul a divorțat pentru puștoaica de la TV, mai tânără cu 24 de ani! SUPER-GALERIE FOTO
Ce au plănuit RUŞII în România. Planul secret al lui Putin, dat în vileag la București
Ce au plănuit RUŞII în România. Planul secret al lui Putin, dat în vileag la București
ADEVĂRUL despre moartea lui Corduneanu! Lovitură năucitoare: Ajunsese să...
ADEVĂRUL despre moartea lui Corduneanu! Lovitură năucitoare: Ajunsese să...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
Văduva lui Costel Corduneanu, mesaj tulburător. Grațiela și-a strigat durerea pe internet: ”După atâția ani de iubire...”
Văduva lui Costel Corduneanu, mesaj tulburător. Grațiela și-a strigat durerea pe internet: ”După atâția ani de iubire...”