Antrenorul de ocazie al lui Dinamo, o adevărată nebuloasă: „Eugen Neagoe se întoarce în două-trei săptămâni, eu vreau să rămânem”

Redactor:
Andrei Pal
Antrenorul de ocazie al lui Dinamo, o adevărată nebuloasă:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo a pierdut, sâmbătă, și al treilea joc de campionat, contra lui CFR Cluj, scor 0-1, iar formația „alb-roșie” se află pe ultimul loc, cu niciun punct, niciun gol marcat și opt primite. La final, antrenorul secund Sebastian Moga s-a declarat, totuși, optimist cu privire la viitorul echipei.

Moga i-a ținut locul lui Eugen Neagoe pe banca tehnică, după ce ultimul a suferit un stop cardio-respirator în timpul meciului din runda precedentă, cu Universitatea Craiova și a fost transportat de urgență la spital. Antrenorul secund a declarat că nu știe absolut nimic despre numele viitorului antrenor de la Dinamo și că Neagoe se va întoarce la lucru în scurt timp, însă nu este încă clar la ce echipă.

„Nu e un coșmar, e îmbucurător că am arătat altfel, am arătat un fotbal bun. Avem încredere că putem mai mult, echipa are potențial. Un rezultat de egalitate era echitabil după aspectul jocului. A fost perioada asta mai tulbure, eu zic că băieții își vor reveni. Au venit jucători mai târziu, nu poți să faci o echipă peste noapte. Eu am încredere, indiferent cine vine și cine pleacă, mă refer la staff.

Va fi decizia clubului. Eu vreau să continuăm pentru că am încredere în băieți, dar nu depinde de mine. Eugen mi-a transmis să le spun băieților să aibă încredere, dar lipsește ceva. Ne lipsește un rezultat bun. Nu știu care e situația încă. Eugen are nevoie de o pauză de două-trei săptămâni, iar apoi se va întoarce. El fără fotbal nu poate sa trăiască. O să vedem zilele viitoare ce o să se întâmple.

Suporterii au fost ok, au încurajat echipa la început, după nu am mai fost atent. Nu mi se pare ok că au aruncat petarde. Eu trăiesc cu alte amintiri, când suporterii veneau să încurajeze echipa, inclusive când eram eu jucător”, a declarat Sebastian Moga, la DigiSport.

Unicul gol al partidei a fost înscris în minutul 83, de Billel Omrani, din penalty. Cinci minute mai târziu, clujenii au rămas în inferioritate numerică, după eliminarea lui Sebastian Mailat.

Chiar și așa, Dinamo nu a reușit să revină pe tabelă și rămâne pe ultimul loc al clasamentului, cu niciun punct acumulat și un golaveraj 0-8. În următoarea etapă, bucureștenii vor primi vizita celor de la FC Voluntari.

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Ce pastile a ingerat Adrian Mititelu Jr.! A fost în comă 10 ore, iar medicii s-au chinuit să-i salveze viața!
Ce pastile a ingerat Adrian Mititelu Jr.! A fost în comă 10 ore, iar medicii s-au chinuit să-i salveze viața!
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
AUSTRIA poate îngropa România. Ne decid soarta. S-a anunțat azi, 24 aprilie
AUSTRIA poate îngropa România. Ne decid soarta. S-a anunțat azi, 24 aprilie
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Câte zile e valabilă amiabila?
Câte zile e valabilă amiabila?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen