„Am semnat pe trei ani!” Prima lovitură dată de CFR Cluj, după al doilea titlu de campioană consecutiv. Anunțul venit din Gruia

  • Publicat:
  • Actualizat:

CFR Cluj continuă să fie camioana României pentru al doilea an la rând, iar tehnicianul ardelenilor, Dan Petrescu, nu pierde timpul. „Bursucul” și-a propus pentru sezonul următor să se califice în grupele unei competiții europene, iar primul pas făcut de antrenor este convingerea actualilor jucători să rămână la Cluj.

Primul care a decis să continue în Gruia este mijlocașul croat Damjan Djokovic, care a acceptat să își prelungească înțelegerea până în anul 2022 cu deținătoarea titlului Ligii 1 Betano.

Am prelungit încă 3 ani! Mă simt bine, mă simt acasă și ultimii doi ani au fost foarte buni. Cred că e un proiect în care încercăm ceva și în Europa și mă bucur că fac parte din proiectul ăsta„, a spus Djokovic, potrivit Telekom Sport, care nu a uitat eșecul suferit anul trecut în fața celor de la Dudelange. Atunci, CFR a fost eliminată de gruparea din Luxemburg în Europa League.

Nu a fost un moment plăcut, dar a fost o situație delicată și în afara terenului, dar pentru asta mi-ar plăcea o revanșă cu ei. Dacă e posibil să arătăm că a fost o eroare, da, cu plăcere! Anul trecut a fost situația când s-a schimbat antrenor, staff, au fost turbulențe, am avut accidentări. Sper ca în vară să fie toată lumea sănătoasă și să jucăm la maximum cu toți adversarii„, a mai spus jucătorul în vârstă de 29 de ani, pentru sursa citată.

Damjan Djokovic a ajuns la CFR Cluj în septembrie 2017 de la gruparea HNK Rijeka, liber de contract. În acest sezon a evoluat în 40 de partide pentru ardeleni și a marcat de cinci ori.

Potrivit site-ului de specialitate transfermarkt.com, croatul este cotat la 1.6 milioane de euro.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Regula obligatorie pe care românii o vor accepta. Decizia așteptată de milioane de persoane
Regula obligatorie pe care românii o vor accepta. Decizia așteptată de milioane de persoane
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…