A făcut diferența cu Sepsi, iar acum își cere drepturile: „Nu am fost anunțat. Sper să nu mai fiu în postura asta”. Mesajul clar al lui Coman pentru Mihai Teja

A făcut diferența cu Sepsi, iar acum își cere drepturile:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Florinel Coman (20 de ani) este încrezător că FCSB poate face un meci mare în etapa următoare cu CFR Cluj. La finalul meciului cu Sepsi, în care a evoluat bine, fotbalistul a avut o declarație pe placul patronului Gigi Becali: „Trebuie să mergem acolo, să jucăm până la sfârșit. 90 de minute să dăm totul pentru a ieși învingători. Trebuie să gândim pozitiv, să ne pregătim bine săptămâna asta„.

Coman a intrat după pauză, când l-a înlocuit pe Olimpiu Moruțan, dar nu se aștepta la această decizie din partea lui Mihai Teja. Antrenorul nu i-a dat impresia că va apela la el. „Mă bucur că am intrat și am reușit să îmi ajut echipa să câștige. Mi-a prins bine. Sper să nu mai fiu în postura asta. Nu am fost anunțat (n.r. – că va intra pe parcurs), dar eram cu gândul la meci. Orice jucător care intră de pe bancă este cu gândul la meci. A fost un joc consistent făcut de noi. Am dominat, am avut foarte multe ocazii, am avut acțiuni foarte bune și am reușit să câștigăm. Au avut și ei ocazii, dar am meritat să câștigăm„, a declarat Coman pentru TelekomSport. Mijlocașul a avut un mesaj și pentru Moruțan, cel care a intrat pe teren în minutul 18, în locul lui Mihai Pintilii, și a ieșit la finalul primelor 45 de minute.

Este un jucător foarte tânăr, un jucător valoros, foarte important pentru noi. Este un jucător tânăr, nu are de ce să fie supărat„, a încheiat Coman.

CFR Cluj – FCSB este programat duminică, de la 21:00. În cazul unui succes, bucureștenii relansează lupta la titlu. În acest moment, diferența dintre cele două este de 3 puncte.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării Stăpânului Moldovei! Totul a fost filmat cu o dronă
Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării Stăpânului Moldovei! Totul a fost filmat cu o dronă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Legea care intră în vigoare în România. Devine obligatoriu în toată țara
Legea care intră în vigoare în România. Devine obligatoriu în toată țara
Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani
Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani
Wow sau Bau? Mike a uimit trecătorii după ce a apărut în colanţi la braţul Iuliei Albu. Criticul de modă şi-a dat OK-ul
Wow sau Bau? Mike a uimit trecătorii după ce a apărut în colanţi la braţul Iuliei Albu. Criticul de modă…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen