„Kaiserul” atacă! Lupescu, ironic la adresa lui Burleanu. Motivul care l-a făcut să se îndrepte contra fostului rival, scutul pentru Contra și de ce are Mircea Lucescu dificultăți în Turcia: „Asta e problema lor”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Sezonul european dezastruos al echipelor românești l-a făcut pe Ionuț Lupescu (49 de ani) să iasă la atac. Dacă selecționerul Cosmin Contra e apărat, Răzvan Burleanu (34 de ani) nu scapă de criticile celui pe care l-a învins în alegerile pentru șefia FRF.

Cu FCSB și CFR eliminate în play-off-ul Europa League, ne vedem în situația de a nu avea nicio echipă în grupele Europa League, coeficientul se duce în cap, iar rezultatele proaste sunt un prilej pentru Ionuț Lupescu de a-l ironiza pe fostul rival: „E prima oară în istorie când nu mai avem nicio echipă în cupele europene atât de devreme, dacă nu mă înșel. Ă‚sta e nivelul fotbalului românesc, din păcate. Dar sunt oameni (n. red – Răzvan Burleanu și membrii echipei sale) care se pricep foarte bine să-l redreseze”, a declarat „Kaiserul”, pentru Telekom Sport.

Contra, apărat de fostul coleg

Deși mulți s-au grăbit să critice naționala României pentru egalul cu Muntenegru, 0-0 la Ploiești, fostul mijlocaș central cere mai multă răbdare și mai mult sprijin pentru Cosmin Contra și staff-ul său: „Naționala României a început un drum nou, sper să aiba succes și să vedem după aceea. Orice drum care începe trebuie sprijinit. Doar că am facut un meci nul acasă nu înseamnă că nu avem șanse. Băieții trebuie să munceasca mai mult”, a mai punctat Lupescu, cel care a găsit și motivul pentru care Mircea Lucescu are probleme la naționala Turciei: „La turci, și când câștigi tot acelasi lucru e. Deci nu e o mare problemă. Eu sper ca el totuși să reușească pentru că pune foarte multă pasiune, în afară de foarte mult profesionalism. A venit cu drag să ajute fotbalul turcesc când avea cea mai mare nevoie. Problema lor este că, din păcate, indiferent care va fi antrenorul, ei au foarte puțini jucători turci care joacă la echipele mari ale lor. Nu mai sunt generațiile pe care le-au avut în trecut”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
PRODUSELE INTERZISE definitiv. Ordinul final a fost dat chiar astăzi, 23 APRILIE
PRODUSELE INTERZISE definitiv. Ordinul final a fost dat chiar astăzi, 23 APRILIE
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen