„Hagi avea un securist după el şi îi era ruşine să discute cu mine”. Cum l-a cunoscut „Regele” pe celebrul „mafiot”

Giovanni Becali a dezvăluit momentul când l-a cunoscut pe Gică Hagi și când a început să se lege cu adevărat prietenia cu acesta.

Impresarul susține că totul s-a întâmplat în 1984, la Campionatul European din Franța, atunci când Regelui” îi era rușine să discute cu el, deoarece avea în permanență un securist care îi facea marcaj strâns”.

Giovanni Becali, dezvăluire de senzație despre cum l-a cunoscut pe Gică Hagi

Agentul FIFA a povestit momentul primei întâlniri cu Gică Hagi și când a început cu adevărat să se lege prietenia cu mare fotbalist român.

Totul ar fi avut loc în urmă cu mai bine de patru decenii în urmă, mai exact la Campionatul European din Franța din 1984, atunci când „Regelui” îi era rușine să discute cu impresarul, deoarece avea în permanență un securist cu el.

„Au venit anii 80′ și echipele românești au început să joace prin cupele europene. Pe Hagi l-am cunoscut în 1984, la Campionatul European din Franța. Pe Lucescu l-am văzut după atâția ani în Franța. Hagi avea un securist după el și îi era rușine să vorbească cu mine în machedonește.

Eu am venit cu banda mea. Am pierdut cu Germania, ne-au bătut prima dată cu 2-1. Ocupasem toată zona, cu ai mei, cu baloane, îi puneam să strige pentru România.

M-am dus cu un Mercedes alb, nou, frumos. M-am dus la Cremona, când a jucat Dinamo cu Sampdoria. Jucătorii erau cazați lângă o benzinărie. Și Mateuț, Cămătaru, toți voiau mașina, mi-au luat sacoul. Atunci l-am cunoscut și pe Răducioiu.

Gică Hagi, în 1984, se știa doar cu Victor și cu Gigi. Avea 19, 20 de ani. Era timid, așa… Lucescu i-a spus că sunt machedon de-al lui. Așa s-a legat prietenia dintre noi”, a declarat Ioan Becali pentru Fanatik.

Pe primul loc în top. Cinci! Ăștia sunt

Anul trecut, Giovanni Becali a fost provocat să alcătuiască Top 5 al celor mai buni jucători din istoria României, iar impresarul n-a stat mult să se gândească și a făcut impediat clasamentul.

Agentul FIFA susține că, din punctul său de vedere, cei mai valoroși jucători români au fost, în ordine, Gheorghe Hagi, Nicolae Dobrin, Ilie Balaci, Florea Dumitrache și Iosif Piți” Varga.

Hagi, Dobrin, Balaci, Dumitrache, Piți Varga. Cinci! Ăștia sunt. Așa, poți să spui 50. Ei sunt cei cinci pe care eu i-am prins și i-am văzut. Știu despre ei”, a răspuns Giovanni Becali în cadrul podcast-ului lui Damian Drăghici

Publicat: 23 07. 2025, 12:55
Actualizat: 23 07. 2025, 13:31