FOTO EXCLUSIV. Documentele care dovedesc că Adrian Mititelu a cerut oficial să joace pe Extensiv și pe Oblemenco, dar a fost blocat de autoritățile locale, care au preferat echipa lui Mihai Rotaru

Autor: Daniel Vlad Publicat: 22 May. 2020, 19:22 Actualizat: 22 May. 2020, 19:43 Fotbal Intern

Bănia este pe un butoi de pulbere, iar angajații lui Mihai Rotaru sunt în alertă maximă, după ce FC Universitatea Craiova a promovat în Liga 2, și au promis că aproape în fiecare zi vor dezvălui detalii despre Adrian Mititelu.

Vineri, oficialii de la clubul lui Mihai Rotaru au emis un comunicat în care au spus că patronul lui FCU a vrut mai mereu să plece cu echipa sa din oraș, ba chiar nici măcar pe stadionul Extensiv nu a fost interesat să joace, deoarece nu a făcut niciodată vreun demers.”Ulterior și până în prezent am închiriat an de an stadionul „Extensiv” pentru a-și desfășura activitatea echipa a doua sau grupele de juniori ale Universității Craiova. An de an, deoarece stadionul este proprietatea unei firme aflate în faliment iar legea nu permite închirierea pentru o perioadă mai mare de timp. An de an, Știința a urmat o procedură publică, deschisă oricărui doritor, cu toate cărțile la vedere.

An de an, Mititelu a știut de această procedură dar niciodată nu a fost interesat să participe și nu a depus o ofertă pentru a-și desfășura activitatea pe stadionul „Extensiv”. Inclusiv în acest an”, se arată în comunicatul emis de Craiova, echipa din Liga 1.

Însă, deși oficialii Craiovei lui Mihai Rotaru au spus că Adrian Mititelu nu a fost interesat să joace nici măcar pe Extensiv, ProSport a intrat în posesia unor documente în care vă prezentăm demersurile pe care Adrian Mititelu (VEZI DOCUMENTELE ÎN GALERIA FOTO) le-a făcut prin intermediul fiului său, în calitate de administrator, Adrian Gigi Mititelu.

Documentele care dovedesc că Adrian Mititelu a cerut oficial să joace pe Extensiv și pe Ion Oblemenco, dar a fost blocat de autoritățile locale

Adrian Mititelu a făcut o primă solicitare, pentru stadionul Extensiv, către EXTENSIV COM/ PREST INSOLV IUPRL, la data de 16.04.2018, în care semalat că nu este ok să i se dea celor de la CSU dreptul de folosință pentru acest stadion, pentru echipa a doua și grupele de juniori, fără licitație publică. FC U Craiova a dorit să joace și ea pe acest stadion.

Ulterior, Adrian Mititelu a semnalat problemele pe care le întîmpină la stadionul Extensiv și către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova și a cerut la ANAF să cerceteze cum se poate ca CSU să joace pe această arenă. Punerea la dispoziție a bunului în mod exclusiv către CSU Craiova pentru o sumă de bani limitată a fost considerată de FCU o gravă încălcare a legii.

Nu în ultimul rând, Adrian Mititelu a cerut să i se dea dreptul lui FC Universitatea Craiova să joace pe stadionul Oblemenco, dar acolo Primăria Craiova i-a transmis printr-o înștiințare că cererea lui FCU a fost refuzată.

Autor: Daniel Vlad Publicat: 22 May. 2020, 19:22 Actualizat: 22 May. 2020, 19:43 Fotbal Intern
Pe aceeași temă
Revine starea de urgență în România?! Focar URIAȘ de coronavirus în București
Revine starea de urgență în România?! Focar URIAȘ de coronavirus în București
Anunţ disperat al unui fost lider interlop: „Mi s-a furat maşina. Recompensa e cu 4 zerouri”
Anunţ disperat al unui fost lider interlop: „Mi s-a furat maşina. Recompensa e cu 4 zerouri”
Testul care îţi spune dacă trebuie sau nu să porţi mască
Testul care îţi spune dacă trebuie sau nu să porţi mască
„Noi jucam in Ghencea!” Gheorghe Mustata face anuntul momentului! Ce mesaj ii transmite lui Gigi Becali
„Noi jucam in Ghencea!” Gheorghe Mustata face anuntul momentului! Ce mesaj ii transmite lui Gigi Becali
Femeia şi sexul cu mai mulţi parteneri
Femeia şi sexul cu mai mulţi parteneri
Revine starea de urgență în România?! Focar URIAȘ de coronavirus în București
Revine starea de urgență în România?! Focar URIAȘ de coronavirus în București
Gura maaaaare! Topul vedetelor care s-au dezbrăcat de haine și au înfulecat pe nerăsuflate
Gura maaaaare! Topul vedetelor care s-au dezbrăcat de haine și au înfulecat pe nerăsuflate
Viaţa agitată a fetei găsite spânzurate în pădure: a fost filmată făcând striptease. Cine era bărbatul de care era îndrăgostită
Viaţa agitată a fetei găsite spânzurate în pădure: a fost filmată făcând striptease. Cine era bărbatul de care ...
Dezvăluiri incredibile! Cine este mama biologică a băiețelului adoptat de Horia Brenciu
Dezvăluiri incredibile! Cine este mama biologică a băiețelului adoptat de Horia Brenciu
Stârneşte multe CONTROVERSE dar este pe placul BĂRBAŢILOR: ce FANTEZIE au femeile dar le este ruşine să spună
Stârneşte multe CONTROVERSE dar este pe placul BĂRBAŢILOR: ce FANTEZIE au femeile dar le este ruşine să spună
Reacția lui Fulgy, după ce Margherita a produs accidentul de mașină sub influența drogurilor! Ce decizie radicală a luat fratele vedetei 
Reacția lui Fulgy, după ce Margherita a produs accidentul de mașină sub influența drogurilor! Ce decizie radicală a ...
Îi dă afară! Se taie-n cane vie în Guvern. Cine e pe lista neagră
Îi dă afară! Se taie-n cane vie în Guvern. Cine e pe lista neagră
Filmul dispariției fetei de 16 ani, găsită spânzurată. Filmată în timp ce se dezbrăca, iubita unui prieten de-al tatălui său
Filmul dispariției fetei de 16 ani, găsită spânzurată. Filmată în timp ce se dezbrăca, iubita unui prieten de-al ...
ULTIMĂ ORĂ. Ce se întâmplă între China şi România? Beijingul a provocat României cel mai mare DEFICIT. Dezvăluiri despre dependenţa faţă de chinezi
ULTIMĂ ORĂ. Ce se întâmplă între China şi România? Beijingul a provocat României cel mai mare DEFICIT. Dezvăluiri ...
Prof. dr. Florin Mihălţan: riscurile fumătorilor în contextul COVID-19 VIDEO
Prof. dr. Florin Mihălţan: riscurile fumătorilor în contextul COVID-19 VIDEO
Așa se testau mașinile pe vremea lui CEAUȘESCU: Dacia vs CAMION de 16 tone - VIDEO
Așa se testau mașinile pe vremea lui CEAUȘESCU: Dacia vs CAMION de 16 tone - VIDEO
A mers la lift după carantină și a crezut că nu vede bine. Este uluitor ce a gasit in partea de jos FOTO, VIDEO
A mers la lift după carantină și a crezut că nu vede bine. Este uluitor ce a gasit in partea de jos FOTO, VIDEO
Ar putea urma al doilea val de relaxare. Anunţul ministrului Sănătăţii: când se pot redeschide terasele şi plajele
Ar putea urma al doilea val de relaxare. Anunţul ministrului Sănătăţii: când se pot redeschide terasele şi plajele
EXAMENUL DE BACALAUREAT ar putea fi ANULAT la fel și TESTELE NAȚIONALE.
EXAMENUL DE BACALAUREAT ar putea fi ANULAT la fel și TESTELE NAȚIONALE.
S-a despartit de mama fiicei sale, iar acum are o noua IUBITA! Cu cine s-a cuplat unul dintre cei mai ravniti barbati din lume
S-a despartit de mama fiicei sale, iar acum are o noua IUBITA! Cu cine s-a cuplat unul dintre cei mai ravniti barbati din ...
Ce vrea să facă Ioana Simion după divorțul de Ilie Nastase! Femeia nu vrea sa mai auda de fostul tenismen
Ce vrea să facă Ioana Simion după divorțul de Ilie Nastase! Femeia nu vrea sa mai auda de fostul tenismen
S-A AFLAT: De ce au murit, DE FAPT, 90% dintre oamenii declaraţi morţi de Covid-19. Cineva de la vârf A SPART tăcerea. Informaţii de ultimă oră
S-A AFLAT: De ce au murit, DE FAPT, 90% dintre oamenii declaraţi morţi de Covid-19. Cineva de la vârf A SPART tăcerea. ...
O asistentă de la spitalul din Botoșani a murit la doar 46 de ani din cauza coronavirusului! A tratat mulți pacienți cu COVID-19, dar boala nu a cruțat-o și pe ea
O asistentă de la spitalul din Botoșani a murit la doar 46 de ani din cauza coronavirusului! A tratat mulți pacienți ...
Johnny Depp s-are în apărarea Margheritei de la Clejani, ce legătură e între cei doi
Johnny Depp s-are în apărarea Margheritei de la Clejani, ce legătură e între cei doi
Există vreo modalitate sigură de socializare în timpul pandemiei?
Există vreo modalitate sigură de socializare în timpul pandemiei?
Atenţie şoferi. Ce se întâmplă dacă pui AVARIILE ca să mulţumeşti, în trafic?
Atenţie şoferi. Ce se întâmplă dacă pui AVARIILE ca să mulţumeşti, în trafic?
Ce s-a întâmplat, de fapt, între Margherita de la Clejani și părinții ei, după accidentul rutier și după ce a fost prinsă drogată
Ce s-a întâmplat, de fapt, între Margherita de la Clejani și părinții ei, după accidentul rutier și după ce a fost ...
Fostul soț al Israelei Vodovoz s-a recăsătorit la doi ani de la moartea sa! Ce avere a moștenit
Fostul soț al Israelei Vodovoz s-a recăsătorit la doi ani de la moartea sa! Ce avere a moștenit