Fotbaliștii vindecați de COVID-19 nu vor mai fi retestați timp de trei luni de zile! Noul ”Protocolul medical pentru desfășurarea competițiilor”

Călin MNERIE 28 Oct. 2020, 21:18 Special
Fotbaliștii vindecați de COVID-19 nu vor mai fi retestați timp de trei luni de zile! Noul ”Protocolul medical pentru desfășurarea competițiilor”

Fotbalul românesc primește un ajutor nesperat, după ce Comitetul de Urgenţă al Federaţiei Române de Fotbal a decis azi, 28 octombrie 2020, modificarea ”Protocolului medical pentru desfășurarea competițiilor”.

Prin noile prevederi referitoare la cazurile depistate pozitiv în urma testării COVID-19, conform noului protocol, pacientul pozitiv SARS-CoV-2 nu mai trebuie retestat RT-PCR timp de 90 zile de la vindecare, cu excepţia persoanelor cu imunodepresii severe sau a celor care dezvoltă simptomatologie clar sugestivă.

Dacă persoana este totuși retestată, un rezultat pozitiv în perioada de 90 de zile de la vindecare nu poate fi considerat o nouă infecție, cu excepția persoanelor cu imunodepresii severe sau a celor care dezvoltă simptomatologie clar sugestivă.

Jucătorii pozitivi la COVID-19 declarați vindecați nu mai trebuie retestați timp de trei luni

Astfel, jucătorii pozitivi care ulterior sunt declaraţi vindecaţi nu mai trebuie retestaţi timp de 90 de zile, putând desfăşura în mod normal activitatea sportivă.

Cluburile de fotbal care au înregistrat sau vor înregistra cazuri pozitive nu vor mai fi nevoite să testeze persoanele respective timp de 90 de zile, fiind, implicit, scutite de costurile testărilor RT-PCR.

”Decizia a fost adoptată luând în considerare Ordinul Ministrului Sănătății nr. 1819 din 27.10.2020 privind modificarea și completarea Ordinului Ministrului Sănătății nr. 1513/2020 pentru aprobarea planurilor privind modalitatea de aplicare de către Direcțiile de Sănătate Publică județene și a municipiului București, de către Institutul Național de Sănătate Publică, de către unitățile sanitare, precum și de către serviciile de ambulanță județene și Serviciul de Ambulanță București-Ilfov și de către medicii de familie a măsurilor în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic de infectare cu virusul SARS-CoV-2”, scrie FRF pe site-ul oficial.

Noul “Protocolul medical pentru desfășurarea competițiilor” poate fi consultat aici.

Călin MNERIE 28 Oct. 2020, 21:18 Special
Pe aceeași temă