Eugen Neagoe n-a uitat aventura scurtă de la Dinamo: „Schalke merge în liga a doua! Acum ce să facem? Suporterii au ajuns acolo unde și-au dorit”

Eugen Neagoe n-a uitat aventura scurtă de la Dinamo: „Schalke merge în liga a doua! Acum ce să facem? Suporterii au ajuns acolo unde și-au dorit”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Eugen Neagoe n-a uitat aventura de la Dinamo, acolo unde a fost contestat dur de fani, iar tehnicianul nu este impresionat de situația grea în care au ajuns „câinii”.

Antrenorul Astrei a comparat-o pe Dinamo cu Schalke 04, ajunsă în Zweite Bundesliga, dar și cu alte echipe de tradiție din România, care se zbat în anonimat.

Pentru Dinamo urmează meciul din deplasare cu Gaz Metan Mediaș, programat vineri, 23 aprilie, de la ora 20:30, în cadrul etapei a treia din play-out-ul Ligii 1.

Eugen Neagoe nu i-a uitat pe fanii lui Dinamo: „Schalke va merge și ea în liga a doua! Acum ce să facem?”

„Nu mai sunt supărat, nu am nicio răutate vizavi de conducerea celor de la Dinamo. Sunt prieten cu mulți oameni care conduc sau au condus Dinamo. Acei suporteri, care nu m-au dorit din prima zi, au tot ce și-au dorit, și-au îndeplinit obiectivul. Eu am plecat. Am stat un meci și încă 20 de minute pe bancă. Ei și-au dorit ca eu să nu continui la Dinamo, obiectivul a fost îndeplinit. Ei conduc clubul, au rezultatele pe care le au. Nu mă interesează ce se întâmplă la Dinamo absolut deloc.

Ok, uitați-vă ce se întâmplă în Europa, la noi. Și U Cluj, Petrolul, Farul, Poli Timișoara, Rapid, Craiova, Brașovul sunt branduri. Acum ce să facem? În ultima etapă din Bundesliga s-a hotărât soarta unei echipe mari din Bundesliga, Schalke 04. Va merge în liga a doua, se va organiza, vor fi mult mai atenți la ce vor face și, cu siguranță, vor reveni după un an în prima ligă. Chiar nu mă interesează asta cu brandurile.

Ok, Dinamo a avut jucători formidabili, de nivel mondial, tot respectul pentru cei care au făcut istorie, dar este istorie. Ceea ce se întâmplă acum e realitatea din acest moment. Dinamo are în componența lotului jucători valoroși. Sincer, poate și eu mi-aș dori jucători de la Dinamo, dar nu știu dacă vom putea aduce. Poate dacă rămâne vreun jucător liber.

Suporterii au ajuns acolo unde și-au dorit. În urmă cu doi ani, când am semnat cu Dinamo, ei, din prima secundă, au început să mă conteste. Ok, a fost dorința lor, au ajuns ei la conducere. Ei conduc în acest moment”, a spus Eugen Neagoe, pentru Digi Sport.

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Mama lui Mirel face primele declarații, după ce fiul ei a ucis-o pe studenta la Medicină cu zeci de lovituri de cuțit. Ce a mărturisit în fața sediului de poliție, în ziua în care Andreea a fost condusă pe ultimul drum
Mama lui Mirel face primele declarații, după ce fiul ei a ucis-o pe studenta la Medicină cu zeci de lovituri…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Va deveni INTERZIS PRIN LEGE. Decizia se pregătește acum în ROMÂNIA. E un gest iubit de mulți
Va deveni INTERZIS PRIN LEGE. Decizia se pregătește acum în ROMÂNIA. E un gest iubit de mulți
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup