Ultrașii și-au anunțat iar prezența la Universitate, în mod ORGANIZAT: „Nu vrem violență!”** Care sunt revendicările lor

Ultrașii și-au anunțat iar prezența la Universitate, în mod ORGANIZAT:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Incidentele de duminică seară din Piața Universității și măsurile de securitate luate de Jandarmerie în zilele de protest ce au urmat, i-au determinat pe membrii galeriilor echipelor bucureștene să nu își mai facă apariția în centrul Bucureștiului pentru a-și exprima nemulțumirile. Totuși, suporterii vor reveni la manifestațiile din București joi, în cadru organizat, acest lucru fiind anunțat în mod oficial pe site-ul romanianultras.net.

„În contextul protestelor organizate în majoritatea orașelor din România și al situației socio-economice din țară, ASOCIAȚIA SUPORTERILOR ROMÂNI ține să aducă la cunoștință concetățenilor noștri următoarele:

Deși în primele zile ale demonstrațiilor, membrii galeriilor bucureștene au fost supuși unui tir neîntrerupt de acuze și jigniri, elanul izvorât din năzuința spre un viitor mai bun a purtat, în fiecare seară, în mod independent, suporterii spre piața în care eroii Revoluției noastre s-au jertfit pentru dobândirea libertății.

Membrii ASOCIAȚIEI SUPORTERILOR ROMÂNI se vor alătura joi, 19 ianuarie, începând cu ora 18.00, de această dată în mod organizat, protestelor din Piața Universității (fântâna de la Arhitectură).

Niciun exponent politic, sindical sau patronal nu a demonstrat până acum că are voința de a asculta cu adevărat cerințele românilor de rând. Ignoranța și disprețul cu care am fost tratați de-a lungul timpului, ca cetățeni români sau ca simpli suporteri, ne obligă să ne distanțăm, astfel, de orice fel de factor politic, și să respingem ab initio orice asociere de acest fel. Din multitudinea de idei exprimate atât în Piața Universității cât și în cadru privat, anumite aspecte legate de doleanțele noastre se pot desprinde clar ca fiind comune. ASOCIAȚIA SUPORTERILOR ROMÂNI va susține prin orice mijloace democratice de care dispune cauze de interes imediat și general, enumerate sumar astfel:

– Garantarea și ocrotirea REALĂ‚ a libertății de exprimare în țara noastră, drept constituțional îngrădit gradual în ultimii ani, prin concursul factorilor decizionali din guverne și instituțiile de represiune;
– Direcționarea bugetului de stat către sănătate și învățământ, în dauna suplimentării anuale a fondurilor unor instituții polițienești sau a serviciilor cu caracter obscur;
– Păstrarea valorilor pe pământuri românești; pregătirea tinerilor, elevi și studenți, într-un cadru neviciat de lipsurile și neajunsurile profesorilor, de natură materială sau profesională; poziționarea culturii mai presus de interesul creării unei mase îndobitocite și ușor manevrabile;
– Conservarea patrimoniului arhitectural național și al avuțiilor naturale care nu au fost încă rupte din corpul țării românești, în general, și sistarea proiectului Roșia Montana, în particular;
– Reducerea corupției la nivel înalt și condamnarea marilor prăduitori, mult așteptată și promisă în fiecare campanie electorală. Normalizarea activității puterii legislative, care aparține, conform principiului separației puterilor într-un stat democratic Parlamentului, nu Guvernului. Adoptarea legilor de interes general în urma dialogului cu segmentele sociale implicate, în interesul acestora, spre opoziție cu cel al diferitelor grupuri oligarhice;
– Îndreptarea atenției autorităților spre grupurile tot mai numeroase de interlopi, pentru minimizarea fenomenului infracțional. Excizarea elementelor corupte, aflate în poziții de conducere și comandă, care preferă acțiuni de imagine, precum oprimarea cu orice ocazie a suporterilor (prin abuzuri, legitimate prin adoptarea unor norme neconstituționale ca în Legea 4/2008 și modificările ulterioare), în locul luptei demne împotriva traficanților, cămătarilor și grupărilor infracționale.

ASOCIAȚIA SUPORTERILOR ROMÂNI invită, pentru asigurarea unei demonstrații pașnice, lipsită de violențe, reprezentanții mass-mediei să asigure redarea cât mai obiectivă a tuturor acțiunilor pe care le vom întreprinde. Transparența și publicitatea protestelor noastre pot fi asigurate numai cu concursul presei, care este, ca și noi, vădit interesată de limitarea sau stoparea abuzurilor și îngrădirii libertăților cetățenești fundamentale din partea Jandarmeriei sau a altor structuri represive similare.

Demonizând și înfierând prin acțiuni sistematice de dezinformare grupurile organizate de suporteri români ideile unuia dintre cele mai active segmente sociale, format din tineri patrioți și deznădăjduiți de un viitor sumbru, guvernarea actuală a încercat să reprime mișcările de stradă și să astupe glasurile opozante. Indiferent de încercările de intimidare la care suntem supuși constant, ne vom susține cauzele comune, din prima linie, așa cum am făcut-o întotdeauna. De-a lungul istoriei, a fost de datoria junimii informate și educate, cu putere de luptă, să fie vârful de lance al realității vieții de român și să propage înspre politicul orbit de putere și avuție gândurile care frământa masele ignorate.

ASOCIAȚIA SUPORTERILOR ROMÂNI”

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen