Simona Halep, căsătorie în secret cu Toni Iuruc! A spus „Da!” și a organizat o petrecere demnă de o prințesă. Imaginile care se vor viraliza în lumea întreagă | FOTO & VIDEO EXCLUSIV

Redactor:
Gabi Marin
  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep (29 de ani, locul 10 WTA) s-a căsătorit în secret cu iubitul ei, Toni Iuruc, în cursul zilei de vineri, 23 iulie.

Cei doi îndrăgostiți și-au primit invitații la casa lor din Izvorani și petrecerea a început în jurul orei 19:30. Până atunci însă, iubitul Simonei Halep nu a stat o secundă!

Toni Iuruc s-a pregătit intens pentru acest fericit eveniment și și-a început ziua la o frizerie de pe Calea Floreasca, unde s-a aranjat pentru a deveni ginere.

Simona Halep, căsătorie în secret cu Toni Iuruc

După ce a plecat de la frizerie, Toni Iuruc a avut o întâlnire la un local din apropiere, cel mai probabil pentru a stabili ultimele detalii pentru petrecere.

Apoi, soțul Simonei Halep s-a întors la casa din zona „Mircea Eliade”, de unde a și plecat dimineață. Astfel, e posibil ca cei doi îndrăgostiți să fi dormit separat în noaptea de dinaintea cununiei.

După aproximativ o oră, Toni Iuruc a mai făcut un drum către Mall Băneasa, de unde și-a cumpărat un costum și o cămașă, însă nu cele pe care le-a purtat la petrecere. Apoi, acesta și-a spălat mașina, un Mercedes Clasa S.

În cele din urmă, Toni Iuruc a ajuns la restaurantul Studio 80 din Pipera, unde s-a întâlnit cu mai mulți invitați. De acolo, aceștia au plecat, unii cu niște vanuri, alții cu mașinile personale, către casa din Izvorani. Proprietatea aparține celor doi îndrăgostiți și în față are chiar un teren de tenis. De asemenea, casa are o curte mare, pe partea cu lacul.

Simona Halep a purtat o rochie scurtă, roșie, cu un umăr gol, și cel mai frumos accesoriu al sportivei a fost zâmbetul larg pe care îl avea când își privea proaspătul soț.

Dani Caramihai, cofondatorul clubului Fratelli, a fost cel care i-a cununat pe Simona Halep și Toni Iuruc. Acesta este și vărul soțului sportivei din România.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen