Selecționata jucătorilor fără contract din România, învinsă de Cehia, scor 2-1. Cum a arătat primul „11” al lui Țicleanu

Selecționata jucătorilor fără contract din România, învinsă de Cehia, scor 2-1. Cum a arătat primul
  • Publicat:
  • Actualizat:

Selecționata jucătorilor fără contract din România, pregătită de Aurel Țicleanu, ajutat de Miodrag Belodedici și Ion Vlădoiu, a fost învinsă de o echipă similară cehă și a ratat calificarea în optimile ediției aniversare a turneului FIFPro, informează frf.ro.

Sindicatul mondial al fotbaliștilor profesioniști FIFPro împlinește în 2015 50 de ani de existență, ocazie cu care organizează un turneu al jucătorilor fără contract, la care a fost invitată să participe și România.

În turul preliminar disputat la Kunice, Cehia a învins România cu scorul de 2-1, calificându-se mai departe în optimile de finală ale competiției, unde va întâlni Portugalia.

Pentru alcăturiea reprezentativei României, Asociația Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori (AFAN), în colaborare cu Federația Română de Fotbal, a organizat o selecție a jucătorilor români liberi de contract, în urma căreia au fost aleși 15 fotbaliști.

Echipa trimisă pe teren împotriva Cehiei a fost următoarea:

Andrei Marinescu – Bogdan Străuț, Sebastian Remeș, Răzvan Patriche, Daniel Barna –  Ionescu, Valentin Negru-cpt. – Răzvan Avram, Liviu Mihai, Georgian Păun – Bobi Verdeș.

Au mai intrat: Laurențiu Ciuculescu, Alexandru Ilași, Șerban Moraru și Dragoș Huiban.

Unicul gol al românilor a fost înscris de Bobi Verdeș, în minutul 24, pentru 1-1.

Din echipa Cehiei, care pentru acest turneu a format două loturi, au făcut parte și doi jucători care au evoluat în trecut la cluburi din Anglia, David Strihavka (ex-Norwich) și Mario Licka (ex-Southampton). Milan Baros, fost câștigător al Ligii Campionilor cu Liverpool, a părăsit cantonamentul selecționatei Cehiei în urmă cu câteva zile pentru a semna un contract. La meci a asistat un alt câștigător al celei mai importante competiții europene intercluburi, Vladimir Smicer.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele