S-a stins Malcom Fraser, figură marcantă în politica şi sportul din Australia

20 mar 2015 15939 afişări Diverse
S-a stins Malcom Fraser, figură marcantă în politica şi sportul din Australia

Malcom Fraser, omul devenit celebru pentru faptul că s-a implicat în boicotarea Olimpiadei de la Moscova, s-a stins din viaţă în această dimineaţă.

Prim-ministru al Australiei între 1975 şi 1983, Malcom a fost nepotul lui Simon Fraser, Jr., care a adus medalie de aur pentru "canguri" la Jocurile Olimpice din 1912, în proba de canotaj.

Încă figură marcantă în viaţa publică din Australia, deşi ajunsese la 84 de ani, Malcom Fraser a rămas în putere până în ultimele zile ale vieţii. De foarte puţin timp medicii îi descoperiseră unele afecţiuni, dar acest lucru era perfect normal având în vedere vârsta acestuia.

"Cu tristeţe enormă, vă informăm că, după o luptă scurtă, John Malcom Fraser a încetat din viaţă în primele ore ale dimineţii zilei de 20 martie 2015", a notat biroul de presă al celui care a fost Malcom Fraser.

Sub politica lui Fraser, Australia a recunoscut anexarea Timorului de Est, o ţară insulară din Asia de Sus, de către Indonezia şi a susţinut politica Statelor Unite ale Americii.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.