Ovidiu Hațegan, la CE under 19 din Ucraina

  • Publicat:
  • Actualizat:

Arbitrajul arădean va fi reprezentat în premieră la o competiție organizată de UEFA. Ovidiu Hațegan, „produsul” lui Mircea Toderici, șeful arbitrilor din Arad, a fost delegat de comisia de specialitate din cadrul UEFA de a oficia la centru partide din cadrul turneului final al Campionatului European, competiție rezervată fotbaliștilor sub 19 ani. „Este ceva extraordinar că am fost soliciat să arbitrez la un campionat european. Voi încerca să arat că am valoare de nivel european”, a declarat pentru Observator arădean talentatul arbitru. Turneul final al Campionatului european va avea loc în Ukraina, în perioada 17 iulie-2 august, iar partidele vor fi transmise în direct de canalul Eurosport. Tot în această vară, Ovidiu Hațegan va oficia la centru și o partidă amicală interțări, între Slovacia – Grecia, joc care este programat în data de 12 august. Altfel, să mai spunem că Hațegan este monitorizat de UEFA, făcând parte din totul celor mai promițători „fluierași”, iar în scurt timp, dacă va confirma în Ucraina, arbitrul arădean va avea șansa de a prinde și un „european” sau „mondial” de seniori.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant

Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii

ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...

Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!

Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian

Decizia finală privind pensiile românilor. Ciolacu a dat ordin: Din respect față de seniori

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare

Prima competiţie de frumuseţe AI din lume

Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?

Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…