Mureșenii pierd cu vicecampionii Bulgariei** Vezi bilanțul trupei lui Sabău în Austria

Redactor:
Daniel Lup
Mureșenii pierd cu vicecampionii Bulgariei** Vezi bilanțul trupei lui Sabău în Austria
  • Publicat:
  • Actualizat:

FCM Târgu-Mureș a înregistrat o victorie și o înfrângere în alte
două jocuri amicale, disputate în decurs de două zile în cadrul
cantonamentului din Austria.

Ambele s-au încheiat cu același scor: 2-0.

În primul, FCM a trecut de divizionara secundă din Slovacia,
Petrzalka. Acest joc a fost înlocuit cu cel care trebuia să le
aducă în față echipa regională (Liga III din Austria), Schwechat.
Golurile echipei române au fost înscrise de Celsinho și Didi.

Vineri, echipa aliniată de Ioan Ovidiu Sabău a avut componența:
Goia – Marder, Donadoni, Brock, Crețu, Târnăvean, Vagner, Issa Ba,
Quintino, Celsinho, Didi.

În cel de-a doilea joc, disputat sâmbătă, FC Municipal a întâlnit
pe Levski Sofia, vicecampioana Bulgariei, în fața căreia a pierdut
cu 0-2 (0-1).

Golurile bulgarilor au fost înscrise de Mladenov, în minutul 10 și
Tsvetkov, la 12 minute de la reluare. Echipa utilizată de Sabău în
această partidă a fost cea care pare a constitui în mare formula de
bază pentru următorul sezon.

FCM a intrat în teren în formula: Balauru – Nicu Epaminonda,
Iencsi, Halisson, Szilagyi, Pădurețu, Ilyes, Fl. Dan, Vasilache,
Kalisse, Astafei.

Au mai evoluat: Issa Ba, eliminat în minutul 66 și Tomas (fundaș
stânga ceh, aflat în probe, sosit din Slovacia, de la Tatran
Preșov).

Până la întoarcerea în țară, FCM va mai disputa încă două jocuri,
luni, 11 iulie, și miercuri, 13 iulie. Deocamdată, doar adversara
de miercuri era stabilită, aceasta fiind nou promovata în Liga 2
slovacă, Spartak Myjava.

Bilanțul târgumureșenilor în Austria este de două victorii, o
remiză și două înfrângeri.

Articol scris de Mihai VEREȘ

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Vestea cumplită primită de Simona Halep. A venit anunțul privind marele vis din 2024
Vestea cumplită primită de Simona Halep. A venit anunțul privind marele vis din 2024
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…