Mircea Lucescu are un verb care contraatacă la fel de tăios precum echipele pe care le antrenează. Iar presingul devine ucigător atunci când în discuție sunt puse performanțele obținute înainte de 1990. Episodul „Partea întunecată a forței lui Mircea Lucescu”, din „Blaturile fotbalului”, apărut în ediția ProSport de luni, în care antrenori, conducători de cluburi și de federație vorbeau despre faptul că legendarul tehnician s-a folosit de „Cooperativă” pentru a domina fotbalul românesc, a stârnit uraganul. Plouă cu centrări oarbe. Primul vizat, cotidianul nostru: „Ați scris numai minciuni! Nu mai avem ce discuta!”. Până la urmă, balonul e culcat la firul ierbii, pentru că Mircea cel Bătrân știe: „Audiatur et altera pars”. Iar „cealaltă parte” are multe de spus.
Domnule Mircea Lucescu, unii antrenori și foști conducători vorbesc despre faptul că, înainte de 1990, ați fost ajutat de sistem… E ușor să dai cu noroi în munca altora! Toate aceste acuzații vizează un om care înseamnă ceva în fotbal, ei se leagă de numele lui pentru a ieși din anonimat. Despre performanțele mele, despre jucătorii formați de mine, găsiți – unii dintre ei, la 15 ani – și lansați în fotbalul mare trebuie să vorbiți, nu de minciunile astea! Adevărul e altul. Dacă se făceau niște lucruri, erau făcute de conducători, nu de antrenori! Victoria și Moreni au fost înființate pentru distracția ălora! Dacă vă veți uita la rezultate, veți vedea că Victoria și Moreni nu au însemnat nimic în lupta cu Steaua! În toți anii aceia nu i-au luat nici măcar un punct! Lupta am dus-o noi, ca joc! Prin valoare, prin construirea unei echipe puternice, în stare să se bată cu ei! Sdrobiș spune că, în 1987, ați venit la Galați împreună cu Ianul și ați dat ordin să se termine 3-3, cu trei goluri Cămătaru… E o aberație! Cum puteam să fac așa ceva? Cine e Sdrobiș? Cine era el atunci, ca să stăm de vorbă cu el? A fost exact invers. Ei voiau să-i lăsăm să ne bată, dar le-am spus că nici nu se pune problema! Le-am dat un punct pentru că, la rândul nostru, primiserăm ordin! Dăscălescu, premierul României, era din Galați. Și am primit ordin de la conducerea noastră să le dăm un punct, ca să se salveze de la retrogradare.
Costinescu, fost președinte la FCM Bacău, povestea că în 1978 a primit ordin să se predea, să câștige Corvinul. N-a respectat indicația, Bacăul a câștigat cu 1-0, Corvinul a retrogradat ulterior, iar dumneavoastră erați precum o fiară… Povești! Aruncă vorbe… Cine i-a chemat? Cine le-a dat ordin? Cine era Corvinul? Dacă a fost ceva, au fost echipe care s-au organizat ca să retrogradeze Corvinul. Așa am ajuns în „B”. Sunt acuzațiile unor ratați, care nu înseamnă nici măcar 0,01 la sută în fotbal! Am demonstrat în 1990 ce valoare aveam! La Mondialele din Italia, Dinamo avea 11 jucători în națională, după ce în 1987, la egalul cu Austria, n-avusese niciunul! După ce a căzut Ceaușescu, am câștigat Cupa, titlul, am lăsat o echipă extraordinară și am plecat! Așa cum a făcut și Răzvan acum: a câștigat cu Bosnia, a arătat că are valoare și a plecat!
Știam că, în campionat, mai mult de locul doi nu mi se va permite niciodată! Nu eram lăsați. Iar când era să-i batem, în finala Cupei României, s-au retras de pe teren! Pe Valentin Ceaușescu nu-l mai interesa decât să pierdem noi puncte. Venise la Oradea, la meciul nostru, iar la pauză l-a trimis pe Ienei, antrenorul naționalei, în vestiarul gazdelor, să le dea sfaturi! Mircea Lucescu
„După ce am bătut Steaua, au schimbat toată federația”
Sunt afirmațiile unor antrenori, ale unor oficiali… Înainte de 1990 nu am fost lăsat să ajung în vârf! Am creat o echipă formidabilă la Dinamo, așa cum făcusem și la Corvinul, care juca fotbal de clasă și care era singura capabilă să le dea emoții, să se bată cu ei! Iar la națională am construit în doi ani o echipă care a eliminat apoi Italia! Știam că, în campionat, mai mult de locul doi nu mi se va permite niciodată! Iar când era să-i batem, în finala Cupei României, s-au retras de pe teren! De ce nu scrieți cum am fost dat afară de la națională după ce am bătut Austria cu 4-0?
Mircea Angelescu, fostul șef al FRF, spunea că v-ați lăsat influențat de Postelnicu și că l-ați acuzat că din cauza lui ați pierdut cu 17 Nentori… Chiar din cauza lui Angelescu am pierdut! N-avea ce să caute și la Tirana, și în „Ștefan cel Mare”… Pe el l-a pus Steaua la federație! În 1985-1986, după ce au luat Cupa Campionilor, i-am bătut, cu Dinamo, și în campionat, și în finala Cupei. Imediat după aceea, Valentin a schimbat toată federația și toate comisiile! L-au pus pe Angelescu… Îl înțeleg însă pe Valentin, își apăra clubul.
Iar cu naționala… Am jucat cu Austria, i-am bătut cu 4-0, și după meci s-au strâns să mă schimbe, fără ca măcar să mă felicite pentru victorie. Mi-l aduseseră pe Ienei, dar el nu se implica, stătea la Oradea. A venit doar la meci. Pe urmă, Angelescu a venit după mine și la Tirana, și la Dinamo, m-a bătut la cap două săptămâni să renunț la națională. Îmi tot spunea să rămân doar la Dinamo, că au nevoie să cresc o nouă generație… N-am vrut, construiam o nouă echipă, voiam să ne calificăm la Europene (n.r. – din 1988). Angelescu era prietenul meu, dar era pus de Steaua să facă asta. Voiau să controleze și naționala, și Steaua. „Dragomir încerca să ne scoată de la Săftica”
Același Angelescu acuza că a participat la o ședință cu dumneavoastră și Postelnicu, în care erați de acord cu metodele acestuia. Asta e o prostie mai mare decât el! Nu-mi amintesc să fi participat la o asemenea ședință, dar dacă a fost totuși așa, atunci n-a înțeles nimic! În patru ani l-am văzut de vreo patru ori pe Postelnicu. Nu mai avea voie să se ocupe de fotbal, ca și Ștefan Andrei. Le interzisese Ceaușescu. Eu venisem la Dinamo și voiam să construiesc o echipă nouă. Îi înlocuiam pe fotbaliștii plafonați, provinciali, care nu puteau să se bată cu Steaua. Am discutat ce să facem cu ei, nu puteam să-i lăsăm pe drumuri. Așa au ajuns la Victoria și Moreni. Iar eu am promovat, încet-încet, tineri cu care am construit o mare echipă.
Erau Victoria și Moreni „sateliții” dinamoviștilor? Echipele astea existau deja când am ajuns eu la Dinamo. Nu ne-au ajutat niciodată cu nimic, ba dimpotrivă! N-au pus nici cea mai mică problemă Stelei, în schimb voiau să ne bată pe noi! În plus, au creat o imagine negativă echipei Dinamo. Toată lumea îi ura. Oamenii nu știu: m-am luptat cu Dragomir (n.r. – atunci președinte la Victoria), care voia să ne scoată de la Săftica și să-i bage acolo pe ai lui!
„Dacă voiam să fac ceva, crezi că nu puteam?”
Profesorul Ion V. Ionescu povestește de un episod din decembrie 1985. Ați făcut scandal și i-ați amenințat pe cei de la Corvinul după un 0-0 cu Dinamo, în „Ștefan cel Mare”… Asta e altă prostie! Ă‚sta se credea intelectualul fotbalului românesc! Gândește-te: eu eram antrenorul naționalei, aveam șase jucători de la Corvinul la lot. Dacă voiam să fac ceva, nu puteam să fac? Tu nu vezi că toate aceste acuzații sunt la niște meciuri în care am pierdut puncte? Nu mai spun că, din contră, i-am ajutat pe cei de la Corvinul să se salveze în 1990!
A retrogradat, atunci, Flacăra Moreni… Da. Am stat în tribună la meciul cu Corvinul. Am văzut că ai mei o lăsaseră mai moale, nu m-am mai dus să le spun nimic… Am făcut 1-1. Toate aceste acuzații sunt invidia unor oameni. Cine știe și poate face. Cine nu poate dă sfaturi. Cine nu poate și nu știe critică și înjură! Așa merge treaba în România. Ce organizație, ce „Cooperativă”? Să povestesc că, după ce am bătut Sibiul cu 8-1, în 1988, a doua zi am fost nevoit să iau avionul, să mă scuz la Nicușor Ceaușescu (n.r. – prim-secretar PCR în județul Sibiu)? Așa am făcut! Am făcut anticameră la el… I-am explicat că nu am sfidat familia Ceaușescu. Așa erau vremurile!
Au fost și alte meciuri… Aveam o echipă prea bună ca să putem fi opriți! Puteam învinge pe oricine, oricând. ÎnaÂintea partidei cu Rapid, a venit la mine Valentin Stănescu și m-a rugat să-i ajut… În minutul 60 am scos doi oameni de pe teren, ca să echilibrez meciul! Am jucat în nouă și tot i-am bătut cu 6-2, mi se pare… Aveam echipă prea puternică! Asta am făcut la Dinamo și peste tot pe unde m-am dus! La Inter Milano, am dat 25 de goluri pe „San Siro” în primele cinci meciuri! Acolo, altele au fost detaliile care au făcut lucrurile să nu meargă… Greșeala lor a fost că mi-au făcut contractul pe doar șase luni, începuseră să vorbească de alt antrenor… Dar întrebați la Brescia, să vedeți cum juca echipa lui Lucescu! Întrebați la Donețk, cu care de trei ani reușesc cele mai mari performanțe! Ă‚sta e adevărul! Faptele contează. Nu ce spune unul și altul! Cei din Turcia mă regretă an de an.
În 1985-1986, după ce au luat Cupa Campionilor, i-am bătut, cu Dinamo, și în campionat, și în finala Cupei. Imediat după aceea, Valentin a schimbat toată federația și comisiile! L-au pus pe Angelescu
Înaintea partidei cu Rapid, a venit la mine Valentin Stănescu și m-a rugat să-i ajut… În minutul 60 am scos doi oameni de pe teren, ca să echilibrez meciul! Am jucat în nouă și tot i-am bătut cu 6-2
Am jucat cu Austria, i-am bătut cu 4-0, și după meci s-au strâns ca să discute cum să mă schimbe. Mi-l aduseseră pe Ienei, dar el nu se implica, stătea la Oradea. A venit doar la meci
După ce am bătut Sibiul cu 8-1, în 1988, a doua zi am fost nevoit să iau avionul, să mă duc și să mă scuz la Nicușor Ceaușescu. Am fost și am făcut anticameră la el, să-i explic că nu am sfidat familia Ceaușescu Mircea Lucescu
„Îl trimitea pe Ienei în vestiarul adversarilor noștri”
Fiecare tabără se supără când apare în acest serial. Au fost acuzații când am scris de Crăciunescu, apoi – când am relatat de Bihor – Steaua, din 1988… Păi, așa a fost! Toată lumea știa de Crăciunescu! Iar la meciul steliștilor din ’88 a povestit chiar jucătorul orădenilor, Musznaj! Să vă povestesc ce-a fost la un alt meci de-al nostru cu Bihor, la Oradea. Pe Valentin nici nu-l mai interesau rezultatele Stelei, îi păsa doar să pierdem noi puncte. Venise la meciul nostru, iar la pauză l-a trimis pe Ienei, antrenorul naționalei, în vestiarul gazdelor, să le dea indicații tactice! I-am bătut cu 2-0, iar după joc, Valentin s-a întors cu noi, cu avionul!
Deci… Cum puteți crede că era cineva mai puternic decât ei? Păi, miniștrii de Interne de cine erau puși? De partid! Miniștrii erau politruci numiți pe linie politică. De partid depindea totul! Oricine ar fi fost, ministru sau general de Interne, avea o libertate limitată, răspundea în fața lor! Haideți să lămurim povestea „Ghetelor de Aur”. A lui Cămătaru, în 1987, și a lui Mateuț, în 1989… În ’89 aveam o echipă atât de puternică, încât câștigam la ce scor voiam! N-aveam ce-i face lui Mateuț! Nici nu-l lăsam să bată penalty-urile! În sezonul ăla am avut 11 penalty-uri, iar el a bătut unul singur, la Târgu-Mureș, fără să-l văd. Apoi l-am și certat, i-am spus să iasă golgheter pe propriile forțe. Dar uitați-vă pe clasament. În sezonul ăla am dat 130 de goluri!
Iar Cămătaru… La Cămătaru recunosc că, atunci când am văzut că Steaua trebuie să câștige titlul și nouă ni se cerea să cedăm puncte, am decis să jucăm pentru el. Cluburile nu aparțineau unei singure persoane, ca acum. Erau ale județului, ale orașului, reprezentau uneori o întreagă ramură economică! De aceea, transferurile le făceau direct prim-secretarii de județ. Tranzacționau între ei jucători, puncte… Dar nu s-a pus problema să negociem cu adversarii pentru Cămătaru. Rodion era într-o formă extraordinară. Am profitat de șansă, în sezonul acela se putea câștiga „Gheata de Aur” cu 35-36 de goluri… Sportul era echipa lui Nicu Ceaușescu, de Rapid răspundea Bărbulescu (n.r. – șeful Miliției Capitalei), la Galați vorbeau direct cu Dăscălescu, cum puteam noi să le spunem să se dea la o parte? Din contră, alții fabricau golgheteri. Uitați-vă la unii care dădeau câte cinci-șase goluri în ultima etapă…
În concluzie… Contest categoric toate acuzațiile! Nu e nimic adevărat, se dă într-un om care înseamnă ceva în fotbal, fără să se țină cont de performanțele lui. Am mai spus: vorbesc așa cei care nu pot și nu știu! La sfârșit, când tragi linie, rămân însă faptele, realizările, nu vorbele.
Care e cel mai bun portar dinamovist din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER