Liviu Dragnea și finanțatorul de la Turris Turnu Măgurele, Valentin Dragnea, au primit interdicție de a intra în SUA!

Redactor:
Dan Mirea
Liviu Dragnea și finanțatorul de la Turris Turnu Măgurele, Valentin Dragnea, au primit interdicție de a intra în SUA!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Liviu Dragnea și familia sa, inclusiv fiul Valentin, patronul liderului din Liga 2 la fotbal, Turris Oltul Turnu Măgurele, au interdicție de a intra în Statele Unite ale Americii din cauza implicării fostului demnitar în fapte de corupție, a anunțat joi Departamentul de Stat într-un comunicat postat pe site-ul oficial.

„Sercretarul de stat Michael R. Pompeo i-a interzis public fostului președinte al Camerei Deputaților din România, Liviu Nicolae Dragnea, din cauza implicării în fapte de corupție”, se arată în comunicat.

„În cazurile în care secretarul de stat deține informații credibile cu privire la implicarea oficialilor guvernelor străine în cazuri importante de corupție, aceste persoane și cei mai apropiați membri ai familiilor acestora nu sunt eligibili pentru a intra pe teritoriul Statelor Unite”, se mai arată în comunicatul Departamentului de Stat.

Liviu Dragnea a fost încarcerat, pe 27 mai 2019, la Penitenciarul Rahova. El este condamnat la trei ani și șase luni de închisoare în dosarul angajărilor fictive de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Teleorman. În locul său, la conducerea PSD a venit Viorica Dăncilă.

Valentin Dragnea, fiul lui Liviu Dragnea, este patron la Turris Turnu Măgurele, liderul Ligii 2

Valentin Dragnea este finanțatorul clubului teleormănean Turris Oltul Turnu Măgurele, din Liga 2. Nou-promovata este noul lider al Ligii 2 după desfășurarea etapei a 5-a.

Cu cinci victorii în cinci etape și cu un golaveraj de invidiat, 13-1, Turris Oltul a urcat pe primul loc în Liga 2, fiind al treilea lider al acestui sezon, după UTA și SCM Gloria Buzău, care au stat pe locul 1 în etapele 1 și 2, respectiv 3 și 4.

Podiumul este completat de CS Mioveni (13 puncte) și UTA (12 puncte), în timp ce fostul lider, SCM Gloria Buzău (12 puncte), care sâmbătă a pierdut primele puncte din acest sezon, a picat pe locul 4.

La rândul său, Liviu Dragnea este cel care a vegheat și coordonat „creșterea” „noului Rapid”, ajuns de asemenea în Liga 2, unde ocupă acum locul 5.

Citește și: Fiul lui Dragnea poartă la el o avere! Un român obișnuit nu câștigă într-un an cât costă ceasul finanțatorului echipei Turris Turnu Măgurele | FOTO

Citește și: Fiul lui Liviu Dragnea, probleme la finalul meciului care l-a dus aproape de Liga 2. Valentin Dragnea a fost huiduit de fani și a plecat cu Poliția de la stadion

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen