Generația de Aur în teniși!** Csoma, „Mimi” Stoica și Șotârcă, egalii lui Hagi, Gică Popescu și Dan Petrescu

  • Publicat:
  • Actualizat:

Fotbalul românesc scoate capul în Europa cu varianta indoor, în care – spun gurile rele – un jucător din naționala lui Pițurcă n-ar rezista mai mult de două-trei minute pe teren. La futsal, tricolorii s-au calificat între primele opt de pe continent la turneul final din Croația.
România n-a mai ajuns

într-un sfert de finală european de aproape 12 ani, de pe vremea când Generația de Aur își trăia ultimele clipe de glorie. Hagi, Gică Popescu, Dan Petrescu sau Ionuț Lupescu (foto mic, în stânga) se calificau între primele opt la turneul desfășurat în Belgia și Olanda, consemnând atunci și cea din urmă performanță notabilă la nivel de echipe naționale. Acum, ultimul punct de reper va rămâne în dreptul „anonimilor” Alpar Csoma, Florin Matei, Marian Șotârcă sau Dumitru „Mimi” Stoica, cei care au calificat naționala de futsal în sferturile Europeanului din Croația.

„N-a avut cine să-i schimbe!”

Interesant este că și această generație, una de aur pentru fotbalul de sală românesc, este la fel de „matură” ca și cea a lui Hagi din 2000. Cel mai tânăr jucător aflat în Croația are 26 de ani (Iuliu Safar). „Pe aceștia îi avem, cu ei defilăm. În afară de ei, mai sunt maximum trei sau patru pe care putem conta. Sunt componenți care nu au fost scoși din lot de 7-8 ani. N-a avut cine să-i înlocuiască”, spune team-managerul echipei, fostul arbitru Vali Ioniță.

De zece ani avem campionat

În România, primul campionat de fotbal în sală a fost organizat abia în ediția 2002-2003, astfel că prezența tricolorilor între primele opt din Europa poate fi considerată o performanță. „Sper că prin rezultatele noastre am schimbat percepția despre futsal și nu vom mai fi considerați ruda săracă. Federația ne-a ajutat, dar e importantă și opinia publică”, a mai spus Ioniță.

Pe aceeași temă
💣 la Survivor! Au fost prinse pe traseu, în timp ce se sărutau cu foc! Da, e pe bune! Cine sunt protagonistele
💣 la Survivor! Au fost prinse pe traseu, în timp ce se sărutau cu foc! Da, e pe bune! Cine…
Schimb de „mingi” în Grupul Ţiriac. Ce afaceri vinde şi ce cumpără fostul tenismen. La cât a ajuns averea sa
Schimb de „mingi” în Grupul Ţiriac. Ce afaceri vinde şi ce cumpără fostul tenismen. La cât a ajuns averea sa
VIDEO Moment bizar. Crezând că microfonul este oprit, Joe Biden a înjurat un jurnalist:
VIDEO Moment bizar. Crezând că microfonul este oprit, Joe Biden a înjurat un jurnalist: "Fiu de căţea"
Parma Romena! Oficial: căpitanul echipei naționale vine lângă Man și Mihăilă
Parma Romena! Oficial: căpitanul echipei naționale vine lângă Man și Mihăilă
Larisa Drăgulescu a strâns 2.000.000 de euro din site-urile pentru adulţi. Ce face, zi de zi, pentru bani
Larisa Drăgulescu a strâns 2.000.000 de euro din site-urile pentru adulţi. Ce face, zi de zi, pentru bani
Imagini alarmante din spațiu! Ce a observat un astronaut pe Pământ
Imagini alarmante din spațiu! Ce a observat un astronaut pe Pământ
J-Lo, super sexy în sala de fitness. Cum a fost surprinsă
J-Lo, super sexy în sala de fitness. Cum a fost surprinsă
Vârsta la care FEMEILE sunt cele mai ATRACTIVE în pat pentru bărbaţi
Vârsta la care FEMEILE sunt cele mai ATRACTIVE în pat pentru bărbaţi
Concurs Lidl cu premii atractive – telefoane pliabile și căști wireless. Cum poți participa
Concurs Lidl cu premii atractive – telefoane pliabile și căști wireless. Cum poți participa
Şoc la Survivor! Andreea Tonciu, ELIMINATĂ? Mama ei a făcut anunţul
Şoc la Survivor! Andreea Tonciu, ELIMINATĂ? Mama ei a făcut anunţul
SE SCHIMBĂ BANII! Anunțul venit chiar acum este fără precedent. Ce bancnote vor dispărea
SE SCHIMBĂ BANII! Anunțul venit chiar acum este fără precedent. Ce bancnote vor dispărea
Veşti bune pentru milioane de salariaţi din România. Metoda legală prin care puteţi câştiga mai mulţi bani din salariu
Veşti bune pentru milioane de salariaţi din România. Metoda legală prin care puteţi câştiga mai mulţi bani din salariu
Femeia care-și bea menstruația, o aplică pe ten și pictează cu ea: „E medicină pură”
Femeia care-și bea menstruația, o aplică pe ten și pictează cu ea: „E medicină pură”
O tânără înţeapă mai multe prezervative într-un supermarket, apoi le pune înapoi pe raft. VIDEO
O tânără înţeapă mai multe prezervative într-un supermarket, apoi le pune înapoi pe raft. VIDEO
Declarația incredibilă făcută de soțul Serenei Williams. E uluitor ce se va întâmpla peste 5 ani
Declarația incredibilă făcută de soțul Serenei Williams. E uluitor ce se va întâmpla peste 5 ani
Grecia şi Turcia au fost lovite de furtuna Elpida. Drumuri, şcoli şi aeroporturi închise. Atena sub zăpadă
Grecia şi Turcia au fost lovite de furtuna Elpida. Drumuri, şcoli şi aeroporturi închise. Atena sub zăpadă
BANCUL ZILEI – Doi francezi fac dragoste în cabinetul medical. Doctorul privește acțiunea și dintr-o dată…
BANCUL ZILEI – Doi francezi fac dragoste în cabinetul medical. Doctorul privește acțiunea și dintr-o dată…
Tânără filmată când înţeapă prezervativele dintr-un supermarket, în România. Reacţia magazinului VIDEO
Tânără filmată când înţeapă prezervativele dintr-un supermarket, în România. Reacţia magazinului VIDEO
Câţi bani îţi trebuie de fapt pentru a achiziţiona o casă de 1 euro în satele superbe din Italia, şi ce obligaţii ai dacă o cumperi
Câţi bani îţi trebuie de fapt pentru a achiziţiona o casă de 1 euro în satele superbe din Italia, şi…
O actriță trebuia sa mimeze o scenă de amor pentru un videoclip. Ce a urmat e uluitor
O actriță trebuia sa mimeze o scenă de amor pentru un videoclip. Ce a urmat e uluitor
Cum arată Bianca Drăgușanu după ce și-a topit acidul din buze. Primele imagini cu blondina: ”Nici eu nu mă așteptam” / FOTO
Cum arată Bianca Drăgușanu după ce și-a topit acidul din buze. Primele imagini cu blondina: ”Nici eu nu mă așteptam”…
Unde a dispărut iubita lui Reghecampf! Antrenorul a fost surprins singur
Unde a dispărut iubita lui Reghecampf! Antrenorul a fost surprins singur
Câte ore poate ține cabina încălzită o mașină electrică?
Câte ore poate ține cabina încălzită o mașină electrică?
FOTO. Simona Gherghe, în costum de baie! Apariție rară a vedetei TV: cum arată
FOTO. Simona Gherghe, în costum de baie! Apariție rară a vedetei TV: cum arată
FOTO. Cum arată fiica lui Virgil Ianțu în costum de baie! Adolescenta este de o frumusețe aparte
FOTO. Cum arată fiica lui Virgil Ianțu în costum de baie! Adolescenta este de o frumusețe aparte