Gafa făcută de Ion Țiriac în public. Ce a spus în cadrul unui eveniment

Redactor:
Dan Mirea
  • Publicat:
  • Actualizat:
Gafa făcută de Ion Țiriac în public. Ce a spus în cadrul unui eveniment

Ion Țiriac a fost protagonistul unei gafe amuzante în cadrul unei gale mondene. Fostul tenismen a stârnit amuzamentul jurnaliștilor prezenți pentru a-i lua un interviu. 

Evenimentul a avut-o în centrul atenției pe Cristina Neagu, care se recuperează în urma accidentării grave suferite în timpul Campionatului Mondial din 2018, împotriva Ungariei.

Prezent și el, Ion Țiriac a combinat numele a două mari sportive ale României, Cristina Neagu și Simona Halep

De altfel, fostul tenismen este un apropiat al sportivei din Constanța: „Respectul meu față de Cristina Halep, s-a vorbit foarte mult de aceste „infortune” cum să îi spunem noi, accidentări, eu nu găsesc că recuperarea e o problemă. Sau nu găsesc că e grea recuperarea.

Ceea ce este enorm e ceea ce s petrece înăuntru, aici, în toate aceste luni care trebuie să le împarți în săptămâni, zile, ore, minute și secunde”, a declarat Ion Țiriac, dorin să se refere evident la Cristina Neagu”, a declarat fostul tenismen, conform Telekom Sport.

Ion Țiriac a venit să vadă victoria lui Dinamo din Champions League! Ce a făcut în tribună în timp ce „câinii” jucau împotriva lui Kristianstad FOTO

Pe aceeași temă
Dragnea i-a dat 'fatala' Irinei, după ce a văzut-o cu altul. Unde a ajuns să locuiască acum

Cum a ajuns bestseller în România o carte despre un cămătar celebru. „Admiraţie infantilă pentru lumea infracţională”

O pandemie ascunsă? Boala care ucide mult mai mulţi oameni decât se credea

A devenit liber de contract și ar putea reveni la FCSB! O rivală din Liga 1 a încercat să-l „fure”, dar a refuzat-o
A devenit liber de contract și ar putea reveni la FCSB! O rivală din Liga 1 a încercat să-l „fure”,…
BOMBA BOMBELOR în showbiz. Anamaria Prodan, alături de un miliardar celebru

Probleme pentru Cătălin Botezatu! Polițiștii au descins în forță!

Anna Lesko, mai sexy ca oricând la 42 de ani. Cum a pozat artista

Cele mai perverse OBICEIURI ale oamenilor. „Sunt de-a dreptul ȘOCANTE”

Accesorii și cadouri de Crăciun inedite din oferta actuală a Dedeman

Cam nefiresc! Ce cadou ciudat le-a dat Alina Sorescu fiicelor ei, de Moș Nicolae

Se schimbă banii! Anunțul venit chiar acum de la cel mai înalt nivel:
Se schimbă banii! Anunțul venit chiar acum de la cel mai înalt nivel: "După 20 de ani, este timpul"
Urmează a zecea extragere la Loteria de Vaccinare. Vezi dacă te afli printre câştigătorii extragerilor trecute
Urmează a zecea extragere la Loteria de Vaccinare. Vezi dacă te afli printre câştigătorii extragerilor trecute
Anna Lesko, mai sexy ca oricând la 42 de ani. Cum a pozat artista
Anna Lesko, mai sexy ca oricând la 42 de ani. Cum a pozat artista
Diana Şoşoacă a apărut cu botniţă la tribuna Parlamentului:
Diana Şoşoacă a apărut cu botniţă la tribuna Parlamentului: "I-am cerut lui Moş Niculae un cadou"
Elon Musk, umilit. Cântec despre șeful Tesla: Cel mai mare gamer, dar un amant...

Ministrul Educaţiei: 86 de cazuri pozitive în rândul elevilor, în urma testelor antigen pe bază de salivă efectuate luni

BANCUL ZILEI – Ion, Maria și supozitoarele buclucașe

„Când o zbura porcul“, realitate la Brăila. Animalul a sărit din spatele unui camion în mers, în faţa altei maşini VIDEO
„Când o zbura porcul“, realitate la Brăila. Animalul a sărit din spatele unui camion în mers, în faţa altei maşini…
Mişcare fulger în România. Decizia mult aşteptată, la care milioane de români sperau, a fost publicată în Monitorul Oficial

Dezvăluirea șocantă făcută de Donna D’Errico la 23 de ani după rolul din Baywatch

Sora Andreei Tonciu s-a îndrăgostit?! Cu ce bărbat s-a fotografiat Lorena la munte / FOTO

Una dintre cele mai dorite femei din România este hărțuită de un obsedat!

Femeia nu ştia că este filmată, aşa că şi-a făcut de cap. Soţul ei a rămas fără cuvinte când a văzut – VIDEO
Femeia nu ştia că este filmată, aşa că şi-a făcut de cap. Soţul ei a rămas fără cuvinte când a…
FOTO. Alexia Eram s-a pozat în lenjerie intimă! Fiica Andreei Esca, apariție controversată

FOTO. Karmen, fiica lui Adi Minune, și-a etalat „silicoanele” în costum de baie