Fostul avocat al Craiovei regretă ultima decizie în cazul Mititelu vs Mircea Sandu:** „Acest litigiu nu are legătură cu procesul câștigat de Craiova în privința excluderii”

Fostul avocat al Craiovei regretă ultima decizie în cazul Mititelu vs Mircea Sandu:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostul avocat al Craiovei spune că regretă că Universitatea Craiova ar fi pierdut procesul de la Tribunalul București, prin care Mititelu cerea să se valideze faptul că Mircea Sandu nu era legal în funcție în perioada 2005-2012. „Îmi pare rău când Universitatea pierde. Litigiul ăsta nu are legătură cu procesul câștigat în ceea ce privește excluderea echipei”

Cei de la Federație au făcut o cerere la Instanță pentru a se opera modificările adoptate prin Adunările Generale din 2005 și 2012. Inclusiv alegerea organelor de conducere.

Aflând acest litigiu, Craiova a făcut o acțiune prin care cerea Instanței să se constate că nu au fost operate modificările Adunărilor Generale din 2005 și 2012. Instanța a admis acțiunea celor de la FRF și a operat modificările solicitate și a respins cererea Craiovei.

Întrebat despre această situație, avocatul Dan Idița nu a dorit să comenteze:

„Nu cunosc amănunte despre acest litigiu, fiind promovat după colaborarea dintre mine și Universitatea Craiova, așa că nu pot să fac niciun fel de declarație, decât că îmi pare rău că Universitatea a pierdut un litigiu. Altceva nu am ce să comentez, pentru că nu vreau să pun presiune pe cei care apără acum Universitatea Craiova. Îmi pare foarte rău când aud că Universitatea pierde. Mai e o cale de atac și sper că atunci Craiova va câștiga. Acest litigiu nu are nicio legătură cu procesul câștigat de Craiova în ce privește excluderea”,
a spus avocatul pentru ProSport.

Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei mai violaseră o adolecentă într-o staţie de autobuz
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei mai violaseră o adolecentă într-o…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii
Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele