Fără Steaua ar fi dat în bâlbâială:** „Aveam emoții, mă gândeam că nu pot fi bun cârmuitor!” Ă‚sta a fost un moment crucial pentru Becali

Fără Steaua ar fi dat în bâlbâială:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Pe lângă grijile pe care și le face pentru echipa de fotbal, patronul stelist Gigi Becali mai are de rezolvat ocazional și sarcinile pe care le are ca membru al Parlamentului European. Șeful roș-albaștrilor a mărturisit că, fără experiența pe care a acumulat-o cu discursurile în fața presei ca patron al Stelei, nu ar fi făcut față în fața europarlamentarilor.

„Când ai emoții, înseamnă că nu poți fi un bun cârmuitor. Când am intrat acolo în plen, la Parlamentul Europei, când am văzut 730 sau cât erau și plină sala aia acolo, mă așteptam să încep discursul. Din ce în ce bătea inima mai tare. Mă cuprindea emoția. Știți ce am făcut? Am ieșit afară, aveam emoții mari. Ies afară ca și când n-ar fi nimic și intru ca și cum ar fi o conferință de presă la mine la palat. Mi-am pus inima-n dinți și mi-am revenit, am tras aer în piept și-am citit și am terminat cu emoția”, a mai spus Becali.

Cunoscut ca un mare amator de lux, Gigi Becali spune că vizitele de la Bruxelles nu îi plac din cauza politicii minimaliste dictată de șefii Parlamentului European.

„La Bruxelles nu-mi place. La Bruxelles, totul numai plastic. Unde e sărăcie, unde e economie, mie nu-mi place. E un păcat, dar mie-mi place bogăția. Masă de plastic, scaun de plastic…totul ieftin. Unde e ieftin nu mă duc. Mă duc și la oi, când trebuie să le mulg, dar când vreau să mă duc undeva, mă duc unde e cel mai lux”, s-a plâns Becali la România TV.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele