De ce a retrogradat Progresul

De ce a retrogradat Progresul
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mare supărare în Parcul cu Platani, în rândul suporterilor, al angajaților, al jucătorilor, dar nu și în cel al patronilor. Plecarea lui Gino Iorgulescu a dat startul declinului unei echipe care se bătea la titlu în Liga I, dar care a murit sub conducerea succesorului Iacov.

Tradiția, renumele, palmaresul și șansa de a promova din vara acestui an din nou pe prima scenă a fotbalului românesc nu au putut sta în calea litigiului dintre Progresul și BNR. Chiria cerută de BNR, sâmburele discordiei, a crescut de la 400 de euro/lună în 2004 la 30.000 de euro/lună în 2009.

Cavalerii frunzei de platan au de încasat aproximativ 1 milion de euro pe Shroj și Abiodun de la Poli Timișoara, 500.000 de euro de la Rapid pentru Herea și 250.000 de euro pentru transferul lui Săpunaru la FC Porto. Asta în timp ce datoriile, conform afirmațiilor domnului Iacov, se ridică la 2 milioane de euro. Așadar, profit în acest moment nu există, iar menținerea unei echipe în eșalonul secund ar presupune costuri mari care s-ar adăuga datoriilor.

Vor juca în Liga a IV-a

Soluția? Echipa poate aștepta banii pe care îi are de luat și în Liga a IV-a! Un management care a redus cheltuielile la minim în așteptarea profitului a condamnat un club de tradiție al fotbalului românesc. De partea cealaltă, suporterii dau vina pe unii oameni de afaceri  care s-au gândit că pot scoate bani din fotbal, folosind fără să plătească o bază sportivă de stat, iar profitul din vânzarea jucătorilor să le aparțină exclusiv. Deși s-a încercat ca BNR să fie considerată principalul vinovat de destinul Progresului, organizându-se în acest sens și un miting, totuși această instituție nu putea ierta la nesfârșit o societate privată. Cert este că, într-un final trist pentru fotbalul românesc, BNR a stins lumina în Cotroceni.

Iacov arată cu degetul spre BNR

„Consider că BNR este vinovată moral pentru situația Progresului. Am vrut să dau clubului 1 milion de euro pentru ca Progresul să aibă posibilitatea de a stinge litigiul cu BNR. Dădeam banii degeaba deoarece BNR oricum ne evacua. Litigiul cu BNR va continua în instanță. Progresul nu va juca nicăieri în altă parte decât în Cotroceni“, a declarat Constantin Iacov.

1,75 milioane de euro are de încasat Progresul în urma transferurilor lui Shroj, Abiodun, Herea și Săpunaru

CITEȘTE MAI MULT PE WWW.LIGA2.RO

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
PERICOL pentru pisicile care stau în APARTAMENT. Anunț important pentru cei care stau la bloc
PERICOL pentru pisicile care stau în APARTAMENT. Anunț important pentru cei care stau la bloc
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen