Crampoanele României șchioape!** Prima carte despre tabloidizarea presei sportive

Crampoanele României șchioape!** Prima carte despre tabloidizarea presei sportive
  • Publicat:
  • Actualizat:

Jurnalistul Cristian Aszalos a realizat primul studiu la nivel național legat de tabloidizarea presei sportive românești.

Lucrarea „Crampoanele României șchioape. Tabloidizarea presei sportive românești” este o primă abordare directă, sub formă științifică, a fenomenului „tabloid” din România. Cartea a fost publicată de editura EIKON și face parte din colecția „Devoratorul de presă”, coordonată de ziaristul Tiberiu Fărcaș. Prefața cărții este semnată de sociologul Vasile Sebastian Dâncu.

Prima lansare va avea loc la Reghin, în orașul natal al autorului, în cadrul festivalului cultural internațional „Ars Maris”, vineri, de la ora 18.30, în localul „Business Club”, unde vor vorbi: Tiberiu Fărcaș (coordonatorul colecției), Aurelian Grama (directorul ziarului „Zi de zi Mureș „) și scriitorul Radu Țuculescu. Editura EIKON va organiza în curând și alte lansări, în localitățile Cluj-Napoca, București, Tîrgu-Mureș și Bistrița.

Cristian Aszalos a activat în perioada martie 2008-2010 ca reporter la fostul cotidian și săptămânal „Clujeanul”, iar din august 2010 este redactor la „ProSport”. Autorul a absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul UBB (2010).

„Tânărul jurnalist Cristian Aszalos are un demers curajos cutezând să arate că, din rațiuni de business, presa scrisă sportivă, cea care ar trebui să formeze cultura sportivă și să transmită tinerilor pasiunea pentru sport, este nevoită să se abandoneze unor construcții idolatrice, fantasmelor și imaginarului degradat și care se manifestă cu precădere la nivel grafic și în ceea ce privesc soluțiile de atragere a atenției cititorului. Totuși, așa cum și Cristian Aszalos arată în volumul său de debut, presa scrisă sportivă își păstrează încă, spre deosebire de cea televizată, un anumit construct editorial care ne poate face, pe noi, cititorii ei, să vibrăm la metafore, să rezonăm la opinii pertinente și chiar să decriptăm mari cazuri de corupție. O parte din cele mai bune condeie din jurnalistica noastră se găsesc acum în presa scrisă sportivă și tot aici se află și ultima redută a reporterilor de investigație”, a notat Vasile Dâncu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC în România! Miliardarul a divorțat pentru puștoaica de la TV, mai tânără cu 24 de ani! SUPER-GALERIE FOTO
ȘOC în România! Miliardarul a divorțat pentru puștoaica de la TV, mai tânără cu 24 de ani! SUPER-GALERIE FOTO
Tatăl lui Sebi, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, a ajuns la spital în timpul protestului din Piața Victoriei
Tatăl lui Sebi, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, a ajuns la spital în timpul protestului din Piața Victoriei
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
Deea Maxer a dat vestea mult așteptată, la un an de relație cu Robert Drilea. „Menirea femeii e să fie mamă”
Deea Maxer a dat vestea mult așteptată, la un an de relație cu Robert Drilea. „Menirea femeii e să fie…
BANCUL ZILEI. După o petrecere, directorul își cheamă secretara: - Maricico ai vreun leac?
BANCUL ZILEI. După o petrecere, directorul își cheamă secretara: - Maricico ai vreun leac?
Toată ţara intră din această după-amiază sub alertă de vreme severă. Ploi torențiale, grindină, vijelii și ninsori la munte, până joi seară
Toată ţara intră din această după-amiază sub alertă de vreme severă. Ploi torențiale, grindină, vijelii și ninsori la munte, până…
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi
Văduva lui Costel Corduneanu, mesaj sfâşietor după moartea interlopului. Graţiela Corduneanu s-a prăbuşit emoţional
Văduva lui Costel Corduneanu, mesaj sfâşietor după moartea interlopului. Graţiela Corduneanu s-a prăbuşit emoţional
Copiii lui Kate Middleton, pregătiți pentru moartea mamei lor 😢 George, Charlotte și Louis au fost duși la psiholog
Copiii lui Kate Middleton, pregătiți pentru moartea mamei lor 😢 George, Charlotte și Louis au fost duși la psiholog
TREBUIE SĂ DEA mai mulți bani. Lovitură pentru cei care au mașini pe BENZINĂ
TREBUIE SĂ DEA mai mulți bani. Lovitură pentru cei care au mașini pe BENZINĂ
ADEVĂRUL despre uciderea Mirelei! Acum s-a aflat chinul la care a fost supusă
ADEVĂRUL despre uciderea Mirelei! Acum s-a aflat chinul la care a fost supusă
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
Cine e și cum arată soția lui Costel Corduneanu. Grațiela a rămas văduvă la câteva luni de la cununia civilă
Cine e și cum arată soția lui Costel Corduneanu. Grațiela a rămas văduvă la câteva luni de la cununia civilă