Craiova plânge și la copii!** Micii olteni au terminat „Cupa Hagi Danone” cu ochii în lacrimi! Hagi i-a îmbărbătat

Craiova plânge și la copii!** Micii olteni au terminat
  • Publicat:
  • Actualizat:

Finalele celei mai importante competiții rezervate juniorilor între 10 și 12 ani, „Cupa Hagi Danone”, s-au disputat ieri la Cluj. Liceul „Mircea Eliade” a câștigat turneul școlilor, iar Atletico Arad pe cel al cluburilor de fotbal.

Pasiunea, emoția și bucuria se trăiesc la cote maxime atunci când pe teren sunt copii până în 12 ani. Cele mai bune echipe din țară la acest nivel s-au întâlnit ieri la Cluj pentru a-și disputa trofeul „Cupa Hagi Danone”. La această vârstă, ambiția e maximă. Ambiția de a ajunge fotbaliști și, mai mult, de a-l impresiona pe „Regele” Hagi, care îi privea de pe margine.

Știința Craiova încă trăiește în fotbalul piticilor. Cu mândrie și-au scris pe spate „Știința” jucătorii de la școala de fotbal „Casa Bogdan”, iar părinții au afișat în tribune un banner cunoscut deja în Europa: „Justice for Craiova!”. Micii olteni au condus în finala cu Atletico Arad, dar au pierdut cu 2-1 și au terminat meciul plângând în hohote. „De ce plângeți? Capul sus”, i-a încurajat Hagi, ca un părinte protector. „Așa eram și eu la vârsta lor, când pierdeam”, a explicat apoi „Regele”.

Arădenii au fost în schimb în extaz. Și-au dat tricourile jos, s-au aruncat pe iarbă și au cântat. Așa cum au văzut ei la marile echipe după finale importante. Denis Giosu (foto dreapta) a fost eroul lor, pentru că a dat două goluri în finală. „Sunt enorm de bucuros și am fost emoționat să știu că Hagi se uită la mine. Sper să ajung în Polonia să-l văd și pe Zidane”, a spus puștiul de la Arad.

Eliade, a 4-a oara în finală

În competiția școlilor, puștii de la Liceul „Mircea Eliade” din București au câștigat finala cu cei de la Liceul „Liviu Rebreanu”, din Târgu Mureș. A fost 3-1 la penaltyuri, iar bucuria și tristețea au fost duse și aici la extrem. „Mircea Eliade” a fost pentru a patra oară în finala competiției. L-au avut pe Stoichiță, dar nu pe bancă, ci în teren. Cătălin Stoichiță e rapidist și antrenorul îl laudă că e bun și la școală. „Eu joc la Rapid și sper să ajung și la echipa mare tot acolo. E cea mai mare bucurie din viața mea. E ușor și la școală, și la fotbal. Am mediat 9,69″, spune mijlocașul.

Supercupa se joacă pe Cluj Arena
Atletico Arad și Liceul „Mircea Eliade” își vor disputa astăzi Supercupa, pe Cluj Arena, de la ora 17.00, în direct pe Sport.ro. Câștigătoarea va reprezenta România la Varșovia, unde se va desfășura turneul final al „Cupei Națiunilor Danone”, alături de alte 39 de reprezentante din toată lumea. Micii jucători vor evolua în Polonia sub ochii fostului balon de aur Zinedine Zidane, ambasadorul Cupei Danone.

Lucian LIPOVAN / Redactor
Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu ”Stăpânului Moldovei”
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu ”Stăpânului Moldovei”
Ce diferență de valoare! Alesul lui Bayern Munchen, după ce varianta Zinedine Zidane a picat
Ce diferență de valoare! Alesul lui Bayern Munchen, după ce varianta Zinedine Zidane a picat
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă zilnic! „Te saturi și nu îți mai este foame”
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă zilnic! „Te saturi și nu…
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Cum a reacţionat cel care a preluat şefia clanului Corduneanu, după înmormântarea Stăpânului Moldovei
Cum a reacţionat cel care a preluat şefia clanului Corduneanu, după înmormântarea Stăpânului Moldovei
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Decizie pentru toți cei care au TELEFOANE MOBILE. Ordinul de la UE a devenit deja OBLIGATORIU
Decizie pentru toți cei care au TELEFOANE MOBILE. Ordinul de la UE a devenit deja OBLIGATORIU
Adio, doamnă! Vestea morții ei a picat ca un trăsnet
Adio, doamnă! Vestea morții ei a picat ca un trăsnet
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Serena Williams, întrebare de baraj despre bustul său, după ce nu mai alăptează. Cum arată acum GALERIE FOTO
Serena Williams, întrebare de baraj despre bustul său, după ce nu mai alăptează. Cum arată acum GALERIE FOTO
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen