ASTA E GENIALĂ‚! Nicolaescu i-a propus lui Gigi să joace într-un film, dar a aruncat scenariul în WC:** „Cum să mă cheme Belciug? Eu sunt Leul, Tigrul, Ursul…” :))

ASTA E GENIALĂ‚! Nicolaescu i-a propus lui Gigi să joace într-un film, dar a aruncat scenariul în WC:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gigi Becali a declarat că regizorul Sergiu Nicolaescu i-a propus
să joace într-un film și a acceptat inițial, cu două condiții, „să
fie rol principal și să nu-l atingă vreo femeie”, dar a aruncat
scenariul la gunoi după ce a văzut că numele personajului pe care
trebuia să-l interpreteze era Belciug.

„Mi s-a propus să joc într-un film. Mi-a propus
Nicolaescu. Am luat scenariul, dar i-am pus două condiții: 1. Să
fiu rolul principal, 2. Să nu mă atingă nicio femeie în film. A zis
că acceptă. Mi-a adus scenariul, îi zicea „Ultimul corupt” sau cam
așa ceva. Eu eram pe un rol de parlamentar, mi se pare parlamentar
european.

A plecat și m-am uitat pe el. Mă chema Belciug. Direct
în coșul de la toaletă, la WC l-am pus! Păi tu îmi dai scenariu în
care mă cheamă Belciug? Cum să mă cheme Belciug?!? Pe mine să mă
cheme ceva frumos, să mă cheme Leul, Tigrul, să mă cheme Ursu, să
mă cheme Războinicu, dar Belciug? Băi ești nebun? Cum ar fi să mă
strige în film «Băi Belciug!». L-am luat și direct în coșul de la
WC l-am pus. Cum să-l cheme pe Becali Belciug? Ai înnebunit la
bibilică?
„, a spus Becali.

Becali a menționat că filmul „Ultimul corupt” urma să fie
continuarea la „Poker”. „Filmul era o chestie de politică,
ultimul cutare, un fel de continuare la «Masa de poker» (n.r. –
Poker), sau cam așa ceva”
, a explicat el.

Totuși, Becali a menționat că îi admiră activitatea artistică a
lui Sergiu Nicolaescu. „M-a sunat pe urmă. Mi-e rușine de
el. Doar când auzeam de el pe vremuri… L-am văzut o dată la
Panoramic, eu nu idolatrizez artiști, dar Sergiu Nicolaescu a fost
mare de tot”
, a adăugat Becali.

Finanțatorul stelist a precizat că i s-a propus și a acceptat să
țină un discurs studenților de la Academia de Teatru și Film.
Tot mă sună că vrea să țin un discurs la Academia de
Teatru și Film la studenți. Adică să le spun despre cum mă comport,
ce simt în fața camerelor. Cu asta te naști… Eu o să zic ce
trebuie să faci, dar trebuie să te și naști…”,
a
explicat Becali.

Sursa:
MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Pariul incredibil pus de milionarul român care construieşte un castel în România! „Stăteau ţăranii şi se închinau”
Pariul incredibil pus de milionarul român care construieşte un castel în România! „Stăteau ţăranii şi se închinau”
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
Băncile din România sunt obligate. Anunț pentru toți românii care au credite la bancă
Băncile din România sunt obligate. Anunț pentru toți românii care au credite la bancă
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen