Dinamo vrea un internațional din lotul lui Ion Marin de la U19. „Câinii” luptă pentru semnătura fotbalistului cu Universitatea Craiova, Hermannstadt și Botoșani
Fotbalistul antrenat de Claudiu Niculescu este în cărți pentru un transfer la echipa la care „Clau-gol” a scris istorie. Șefii lui Dinamo și-au luat referințe și de la cel mai bun marcator al „câinilor” din cupele europene.
Dinamo, transfer de la EURO U19. Fundașul antrenat de Claudiu Niculescu, aproape de roș-albi
Dinamo a primit, luni, vestea anului din partea judecătorului sindic. „Câinii” au ieșit din insolvență după patru ani în care au trecut de la agonie la extaz, au scăpat din ghearele falimentului, apoi au renăscut după ce au retrogradat pentru prima oară în istorie.
Reintegrarea în circuitul economic a societății care administrează clubul înseamnă și investiții mai mari din partea acționarilor, iar în plin mercato, conducerea, prin vocea lui Andrei Nicolescu, a promis ținte „puțin exclusiviste”:
Noi așteptăm cu toții transferurile. În echipa asta sunt pretenții foarte mari. Puteam avea 15 jucători transferați, nu asta era problema, de număr.
E vorba de alegeri puțin exclusiviste, pentru jucători care în acest moment nu se gândesc la campionatul din România. Ne e greu să îi convingem atât de repede”. (sursa: DigiSport)
Până în acest moment, roș-albii, care au pierdut jucători de bază precum: Josue Homawoo, Astrit Selmani, Georgi Milanov, Dennis Politic sau Patrick Olsen, i-au legitimate pe Cristian Mihai (UTA), Alexandru Musi (FCSB), Charalampos Kyriakou (Apollon) și pe tinerii Luca Bărbulescu (liber e contract) și Codruț Sandu (liber de contract).
„Câinii” au mare nevoie să acopere postul de fundaș central, trei fotbaliști pentru acestă poziție fiind doriți de Zeljko Kopic. În cantonamentul din Polonia, tehnicianul croat are în lot doar trei variante de stoper, Kennedy Boateng, Răzvan Pașcalău și improvizația Andrei Mărginean, care a fost reprofilat, sezonul trecut, din mijlocaș defensiv.
ProSport a aflat că roș-albii țintesc de mai mult timp un jucător care a făcut parte din echipa Under 19 a României, selecționată ce a impresionat la turneul final disputat în țara noastră după ce a ajuns până în semifinale.
Este vorba de Mario Bărăitaru (18 ani), actualmente jucătorul divizionarei secunde CSM Slatina, formația antrenată chiar de Claudiu Niculescu, legenda clubului din „Ștefan cel Mare”.
Mario Alexandru Baraitaru si David Mario Irimia in meciul de fotbal dintre Romania U19 si Spania U19, din cadrul turneului de pregatire UEFA, desfasurat pe Terenul central al Centrului National de Fotbal de la Mogosoaia, marti 15 octombrie 2024. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
De altfel, „câinii”, care îl monitorizează pe stoper de o mai lungă perioadă, au luat referințe despre Bărăitaru chiar de la cel care deține recordul de goluri marcate în competițiile continentale pentru „câini” (18). Acest lucru s-a întâmplat chiar la unul dintre meciurile României de la campionatul european, atunci când Andrei Nicolescu și Claudiu Niculescu au fost surprinși, într-o discuție la care a mai participat și președintele slătinenilor, în tribuna VIP a arenei Arcul de Triumf.
Bărăitaru se mai află și în atenția altor cluburi din Superliga, cum ar fi Universitatea Craiova – oltenii le-au suflat „câinilor” o altă țintă, internaționalul U19 David Matei-, Hermannstadt și Botoșani.
- 173 de minute a evoluat Mario Bărăitaru pentru naționala Under 19 la Campionatul European, fundașul central fiind folosit de Ion Marin în toate cele patru partide disputate de România, însă a fost titular și integralist doar cu Spania
Noi ținte pentru Dinamo, o extremă din Scoția și un fundaș central de la Poli Iași
Cum mulți dintre jucători au ezitat să semneze cu Dinamo în perioada recentă, „câinii” continuă negocierile cu fotbaliștii indicați fie de Zeljko Kopic, fie de departamentul de scouting. Ultime două nume de pe radarul roș-albilor sunt extrema Danny Armstrong, fotbalist în vârstă de 27 de ani, care s-a despărțit recent de Kilmarnock și Mohammed Umar (22 de ani) de la Poli Iași. Fanatik a anunțat că bucureștenii oferă 100.000 de euro în schimbul fundașului central din Ghana, însă moldovenii vor să obțină un preț mai bun.