Diego Fabbrini și-a găsit imediat echipă după despărțirea de Dinamo! Prima reacție a italianului care a semnat cu Ascoli | FOTO

  • Publicat:
  • Actualizat:

Diego Fabbrini și-a găsit imediat echipă după despărțirea de Dinamo! Mijlocașul va juca în Serie B, la Ascoli.

Italienii l-au prezentat oficial pe Fabbrini, care a pozat deja cu tricoul echipei pentru care va evolua în sezonul care va începe în curând.

Italianul trecut și pe la FC Botoșani și-a cerut restanțele salariale după ce Dinamo a intrat în insolvență, iar după plecarea sa de la formația din „Ștefan cel Mare” i-a desființat pe membrii din programul DDB. Agentul lui Diego Fabbrini a dezvăluit că italianul va cere în instanță salariul pentru următorii doi ani de zile, cât mai avea contract cu Dinamo, adică 432.000 de euro, plus 70.000 de euro, care reprezintă salariile restante pe ultimele luni.

Diego Fabbrini și-a găsit echipă! Va juca la Ascoli

Diego Fabbrini s-a transferat la o echipă care a încheiat pe locul 16 ultima ediție de campionat din Serie B, dar noua formație a fostului dinamovist s-a salvat fără emoții de la retrogradare.

„Fabbrini a semnat un contract pe doi ani de zile. Ascoli Calcio 1898 FC anunță că a semnat un contract valabil pana pe 30 iunie 2023 cu Diego Fabbrini, după ce acesta s-a despărțit de Dinamo București”, se arată în comunicatul italienilor.

Toată lumea știe în ce situație este Dinamo acum. Pe mine nu mă interesează, o să-mi găsesc o altă echipă. Avocatul meu a început deja să lucreze. Singura parte bună la Dinamo au fost fanii. Fanii, nu cei care decid la DDB sau alt tip, ca Nicolae Badea”, spunea Fabbrini, după plecarea din „Ștefan cel Mare”.

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Copiii lui Kate Middleton, pregătiți pentru moartea mamei lor 😢 George, Charlotte și Louis au fost duși la psiholog

Acuzații foarte grave la adresa lui Ovidiu Hațegan, a doua zi după Dinamo – Poli Iași

Tatăl lui Sebi, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, a ajuns la spital în timpul protestului din Piața Victoriei

Xabi Alonso le-a refuzat pe Liverpool și Bayern pentru că așteaptă să semneze cu altă echipă

S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic

Deea Maxer a dat vestea mult așteptată, la un an de relație cu Robert Drilea. „Menirea femeii e să fie mamă”
Deea Maxer a dat vestea mult așteptată, la un an de relație cu Robert Drilea. „Menirea femeii e să fie…
BANCUL ZILEI. După o petrecere, directorul își cheamă secretara: - Maricico ai vreun leac?

ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Iarna se întoarce la munte, cu ninsori şi viscol

Omul care a descoperit ADEVĂRUL despre evoluție, cu 100 de ani înaintea lui Darwin

Văduva lui Costel Corduneanu, mesaj sfâşietor după moartea interlopului. Graţiela Corduneanu s-a prăbuşit emoţional

S-a aflat! Care e cauza morții lui Costel Corduneanu, unul dintre cei mai periculoși interlopi din România

CURS VALUTAR RECORD. Cât a ajuns să coste un dolar american

Doliu în România! Vestea a picat ca un trăsnet! Adio, Adriana

Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO

Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii

Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi

TOP cele mai ieftine SUV-uri (RABLA 2024). Modelul SURPRIZĂ pe care toți românii îl caută

Cine e și cum arată soția lui Costel Corduneanu. Grațiela a rămas văduvă la câteva luni de la cununia civilă