De ce a refuzat Negoiță o ofertă transparentă și serioasă din Turcia în favoarea unor spanioli controversați? Avem dovada! | FOTO EXCLUSIV

De ce a refuzat Negoiță o ofertă transparentă și serioasă din Turcia în favoarea unor spanioli controversați? Avem dovada! | FOTO EXCLUSIV
  • Publicat:

Pablo Cortacero și asociații săi nu au respectat nimic din ce au promis, suporterii s-au săturat de minciunile lor, iar echipa e pe locul 14. Într-un cuvânt haos total! Cine este vinovat pentru toate aceastea? O parte, chiar și minimă de vină, o are și fostul acționar majoritar Ionuț Negoiță.

Înainte de Cortacero, grupul de investiții ”Two Zero Ventures” din Turcia și-a exprimat dorința de a prelua clubul. Negocierile mergeau în linie dreaptă, dar afaceristul de la RIN Grand Hotel nu le-a mai dat niciun semn otomanilor și a predat clubul lui Cortacero. ProSport publică azi dovada că turcii au dat dovadă de transparență în ceea ce privește dorința de a cumpăra Dinamo.

Înainte să cedeze pachetul majoritar de acțiuni de la Dinamo, Ionuț Negoiță a purtat negocieri în paralel cu atât cu spaniolii lui Pablo Cortacero și Melero Marin cât și cu turcii de la Two Zero Ventures. Întrebarea care se pune în acest moment este: De ce Negoiță a ales să dea clubul unor oameni care au refuzat să spună ce grup de investiții reprezintă și de unde provin banii pe care anunță că îi vor investi? De partea cealaltă, turcii au trimis în luna iunie o scrisoare oficială prin care anunțau că vor să cumpere Dinamo. În scrisoare, aceștia au anunțat cine sunt și ce doresc, deci spre deosebire de spanioli, puteau fi verificați fără probleme. Oamenii din managementul lui Dinamo și turcii de la Two Zero Ventures au avut timp de o lună mai multe videoconferințe, au comunicat pe un grup comun de whatsapp, iar totul părea că merge într-o direcție foarte bună.

600.000 de euro este suma pe care Cortacero a împrumutat-o clubului Dinamo.

De pe 13 august, acesta n-a mai virat niciun ban în clubul din Ștefan cel Mare

„Oamenii aceștia din Spania trebuie să fie mult mai transparenți și să le ofere fanilor explicații. Noi așteptăm să vedem banii! Sigur, toți suporterii sunt îngrijorați, nu doar cei din Program DDB. Poate că suporterii ar fi trebuit să se intereseze mai mult ce este cu acești spanioli. DDB trebuie să arate acum cu adevărat că este acționar la Dinamo și să-i convoace la o ședință pe spanioli. Nu vreau să spun mai multe deocamdată”, a spus Andrei Gerea, membru DDB, pentru ProSport

Sursele ProSport din anturajul lui Ionuț Negoiță susțin că turcii doreau să preia tot pachetul de acțiuni al echipei din Ștefan cel Mare, iar discuțiile au ajuns în stadiul în care grupul de investiții ar fi dorit să verifice în detaliu actele clubului. Otomanii au anunțat în acel moment că dacă ce s-a discutat se regăsește și la nivel de acte, atunci erau hotărâți să preia clubul din Ștefan cel Mare. În momentul în care cei de la Two Zero Ventures au cerut actele clubului pentru ultima verificare și pentru a trimite oferta scrisă de cumpărare a clubului, oamenii lui Ionuț Negoiță nu au mai dat niciun răspuns și nicio explicație în ciuda insistențelor turcilor.

ProSport a obținut și prezintă în exclusivitate scrisoarea de intenție a turcilor de la Two Zero Ventures. În aceasta, otomanii anunță că doresc achiziționarea clubului Dinamo, propun un contract de confidențialitate și cer mai multe acte printre care situația taxelor, bilanțurile contabile din ultimii trei ani, structura acționariatului, dar și contractele și obligațiile clubului.

 

Cu ce se ocupă Two Zero Ventures și cât ar fi dorit să investească la Dinamo

Grupul de investiții Two Zero Ventures este specializat în investițiile din zona de sport, media și divertisment. Detaliul care li s-a părut interesant și oamenilor lui Negoiță care au negociat cu turcii este că grupul are un sistem dualist de management. Cu alte cuvinte, managementul este supervizat de un board superior. Marile bănci și fonduri de investiții sunt organizate în acest fel. Posibilii cumpărători au anunțat că vor să investească cinci milioane de euro imediat ce preiau clubul. Trei milioane ar fi direcționați către datorii, iar două milioane pentru a pregăti bugetul de salarii aferent sezonului următor. Lui Negoiță i-a displăcut planul turcilor și i-a preferat pe spaniolii care nu au făcut nicio dovadă că au bani și nu au arătat cine este de fapt în spatele lor. Nu se știe încă de ce a preferat fostul patron dinamovist această variantă momentan pierzătoare.

Cortacero a pierdut suportul financiar și acum caută oameni cu bani

Situația de la Dinamo este extrem de dificilă în acest moment. Acționarul majoritar, Pablo Cortacero, a avut o înțelegere verbală cu un grup de investiții din Spania, dar respectivul grup și-a retras sprijinul financiar după ce a văzut cheltuielile mari pe care Cortacero și echipa sa le-au făcut timp de două luni. Conform surselor ProSport, în acest moment Cortacero este în Spania și caută cu disperare noi posibili finanțatori. Singurii bani care au mai intrat în club în ultima perioadă au fost 230.000 de euro, tranșă virată de LPF din drepturile de televizare. Din acești bani s-au plătit două luni de salarii restante jucătorilor vechi din echipă, dar și câteva datorii mai vechi către Dan Nistor sau Adrian Mihalcea.

Interesant este că și suporterii din Peluza Cătălin Hîldan și-au pierdut răbdarea cu noii patroni ai lui Dinamo. Aceștia au postat ieri un mesaj pe pagina oficiala de Facebook în care își exprimă dezaprobarea față de promisiunile nerespectate de spanioli, confirmând astfel ceea ce ProSport a tot scris în ultimele luni. Clubul nu mai are bani să plătească nici măcar mâncarea jucătorilor de la Săftica, iar spaniolii încearcă să obțină împrumuturi bancare din România, dar și din Spania.

Pablo Cortacero a promis că va aduce la Dinamo 10 milioane de euro
Pablo Cortacero a promis că va aduce la Dinamo 10 milioane de euro
Absolvent al Facultății de Comunicare și Relații Publice, din cadrul Universității București, Victor a avut primul job la 19 ani, într-o companie multinațională de outsourcing, subsidiară General Electric. Aici a activat până la 23 de ani. Un an mai târziu a intrat în presa de sport, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Copiii lui Kate Middleton, pregătiți pentru moartea mamei lor 😢 George, Charlotte și Louis au fost duși la psiholog
Copiii lui Kate Middleton, pregătiți pentru moartea mamei lor 😢 George, Charlotte și Louis au fost duși la psiholog
Ilie Dumitrescu nu găsește explicații: „Este greu de imaginat! Este ireal”
Ilie Dumitrescu nu găsește explicații: „Este greu de imaginat! Este ireal”
Tatăl lui Sebi, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, a ajuns la spital în timpul protestului din Piața Victoriei
Tatăl lui Sebi, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, a ajuns la spital în timpul protestului din Piața Victoriei
Xabi Alonso le-a refuzat pe Liverpool și Bayern pentru că așteaptă să semneze cu altă echipă
Xabi Alonso le-a refuzat pe Liverpool și Bayern pentru că așteaptă să semneze cu altă echipă
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
Deea Maxer a dat vestea mult așteptată, la un an de relație cu Robert Drilea. „Menirea femeii e să fie mamă”
Deea Maxer a dat vestea mult așteptată, la un an de relație cu Robert Drilea. „Menirea femeii e să fie…
BANCUL ZILEI. După o petrecere, directorul își cheamă secretara: - Maricico ai vreun leac?
BANCUL ZILEI. După o petrecere, directorul își cheamă secretara: - Maricico ai vreun leac?
ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Iarna se întoarce la munte, cu ninsori şi viscol
ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Iarna se întoarce la munte, cu ninsori şi viscol
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi
Văduva lui Costel Corduneanu, mesaj sfâşietor după moartea interlopului. Graţiela Corduneanu s-a prăbuşit emoţional
Văduva lui Costel Corduneanu, mesaj sfâşietor după moartea interlopului. Graţiela Corduneanu s-a prăbuşit emoţional
S-a aflat! Care e cauza morții lui Costel Corduneanu, unul dintre cei mai periculoși interlopi din România
S-a aflat! Care e cauza morții lui Costel Corduneanu, unul dintre cei mai periculoși interlopi din România
Pericol total în TRANSILVANIA. Este vestea momentului pentru cei care locuiesc în Ardeal
Pericol total în TRANSILVANIA. Este vestea momentului pentru cei care locuiesc în Ardeal
Ce au descoperit anchetatorii la reconstituire, în cazul crimei de pe A1? Avocatul afaceristului dă vina pe stres
Ce au descoperit anchetatorii la reconstituire, în cazul crimei de pe A1? Avocatul afaceristului dă vina pe stres
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
TOP cele mai ieftine SUV-uri (RABLA 2024). Modelul SURPRIZĂ pe care toți românii îl caută
TOP cele mai ieftine SUV-uri (RABLA 2024). Modelul SURPRIZĂ pe care toți românii îl caută
Cine e și cum arată soția lui Costel Corduneanu. Grațiela a rămas văduvă la câteva luni de la cununia civilă
Cine e și cum arată soția lui Costel Corduneanu. Grațiela a rămas văduvă la câteva luni de la cununia civilă