Viorel Moldovan vrea ca moralul petroliștilor să fie menținut ”la cote înalte” și după meciul cu Astra, din Cupa României: ”Ne dorim să o eliminăm. Este un test important pentru noi.” Ce spune Valentin Țicu | VIDEO

Marius ANGHEL 02 Mar. 2021, 13:10 Cupa

Petrolul este una dintre puținele echipe din acest sezon de Liga 2 care continuă pe două ”fronturi”, atât în campionat, unde luptă pentru play-off-ul de promovare, cât și în Cupa României, unde s-a calificat pentru al doilea an consecutiv până în faza sferturilor de finală. De această dată, în fața sa în competiția KO se află prim-divizionara Astra, echipă la origini ploieșteană.

  • Pe lângă Petrolul, în sferturile Cupei României s-au mai calificat din Liga 2 și echipele Universitatea Cluj, Viitorul Pandurii Târgu Jiu și Dunărea Călărași, aceasta din urmă beneficiind de o victorie la ”masa verde”, după retragerea celor de la Turris Oltul.

Viorel Moldovan, înaintea meciului cu Astra: ”Jocurile din Cupa României sunt, întotdeauna, imprevizibile, iar eu am mare încredere în băieți”

La doar trei zile de la victoria din deplasare de la Târgu Jiu, 4-0 cu Pandurii, în etapa a 17-a a Ligii 2, Petrolul intră din nou pe teren, însă, de această dată, va evolua în Cupa României. În faza sferturilor, echipa ploieșteană a picat să joace cu Astra, miercuri, 3 martie, de la ora 20:30, pe ”Ilie Oană”.

În fața petroliștilor se va afla Astra, echipă care își joacă meciurile oficiale la Giurgiu, însă care majoritatea timpului și-o petrece la Ploiești, de unde a plecat acum câțiva ani fiindcă patronul Ioan Niculae se plângea că nu era sprijinit de autoritățile locale și că era înjurat de fanii ”găzarilor”.

”Va fi un joc foarte important pentru noi, pe care îl abordăm cu un moral foarte bun. Avem un capital de încredere ridicat, după rezultatele din acest început de an, pe care sperăm să-l menținem la cote înalte, pentru că ne dorim să o eliminăm pe Astra și să ne calificăm în semifinale. Jocurile din Cupa României sunt, întotdeauna, imprevizibile, iar eu am mare încredere în băieți. Chiar le-am spus că nu avem absolut nimic de pierdut, ci numai de câștigat, dacă vom reuși să ne calificăm!”, a prefațat antrenorul Viorel Moldovan meciul de miercuri seară.

”Va fi, fără doar și poate, un test important pentru noi”

Chiar dacă, momentan, nu o duce prea bine în Liga 1, fiind pe locul 11 din 16 după 25 de etape, Astra este un adversar puternic pentru Petrolul. În ultimii ani a câștigat campionatul, Cupa României și Supercupa, rezultate la care visează echipa lui Viorel Moldovan.

”Astra este o echipă foarte bună, cu jucători, interesanți, de calitate. S-au schimbat foarte mult lucrurile și la ei în ultima perioadă și cred că atuul principal al lor este Eugen Neagoe, un antrenor cu mare experiență, care știe să pregătească excelent meciurile”, a mai spus antrenorul Petrolului despre Astra, care în ultima etapă a Ligii 1 a remizat în deplasare la Academica Clinceni (scor 1-1), o formație care se află pe locurile de play-off.

Moldovan spune că partida cu Astra este un test important pentru echipa sa, însă nu uită că obiectivul principal rămâne accederea în Liga 1.

”Avem anumite probleme de efectiv după meciul de la Târgu Jiu, pe care sper, însă, să le depășim până la ora întâlnirii cu Astra și să pot, astfel, alinia cea mai bună formulă. Va fi, fără doar și poate, un test important pentru noi. Normal că suntem cu gândul la ceea ce trebuie să facem în campionat, dar Cupa României ne dă prilejul să ne măsurăm puterile cu adversari de primă ligă. Important este să ne prezentăm cât mai bine și suntem optimiști înaintea acestei confruntări. Dar, în același timp, trebuie să rămânem echilibrați, cu picioarele pe pământ, pentru că întâlnim o formație de prim-eșalon, una foarte bună, și trebuie să ne ridicăm la nivelul ei”, a mai declarat Moldovan.

https://www.youtube.com/watch?v=cYnDOCDUUJ4&feature=emb_title

Valentin Țicu: ”Dacă ne vom califica în semifinale, atunci va fi, pentru mine, cea mai mare performanță de până acum a carierei”

Despre meciul cu Astra a vorbit și Valentin Țicu, jucător crescut de Petrolul și care la 20 de ani este un ”veteran” al lotului. În actualul sezon a evoluat în 15 dintre cele 16 meciuri desfășurate de echipă, în toate începând ca titular și înscriind un gol, în eșecul cu Farul (scor 1-2).

”Am început foarte bine anul, dar ne așteptam la asta, pentru că am făcut o pregătire de iarnă excelentă. Mâine seară vom avea, fără îndoială, un meci greu, așa cum sunt toate, dar trebuie să fim noi, să ne facem jocul nostru și cred că avem șanse mari să ne impunem, chiar dacă întâlnim un adversar dintr-un eșalon valoric superior. Nu ne temem de nimeni și nu cred că există un handicap valoric atât de mare încât el să nu poată fi depășit pe teren”, a spus fundașul stânga.

”Este cel mai important meci al meu și, dacă ne vom califica în semifinale, atunci va fi, pentru mine, cea mai mare performanță de până acum a carierei”, a mai declarat Valentin Țicu.

https://www.youtube.com/watch?v=KjMdDYBOzCU&feature=emb_title

Andrei Chivulete arbitrează Petrolul – Astra

În acest sezon al Cupei României, Petrolul a trecut de: Metaloglobus (Liga 2, 2-1 după prelungiri), CSM Ceahlăul Piatra Neamț (Liga 3, 2-1) și Poli Iași (Liga 1, 3-0). În schimb, Astra a învins Ripensia (Liga 2, 5-1) și ASU Poli (Liga 2, 2-1).

Meciul de miercuri seară, de pe ”Ilie Oană”, va începe la ora 20:30 și va fi condus de la centru de Andrei Florin Chivulete (București) și de la cele două tușe de George Florin Neacșu (Câmpulung Muscel) și Andrei Constantinescu (București). Arbitru de rezervă este Sorin Costreie (Ilfov), iar observatori au fost delegați Dan Victor Berbecaru (Râmnicu Vâlcea) și Dragoș Ionescu (București).

Sferturile de finală ale Cupei României mai cuprind meciurile: Chindia Târgoviște – Universitatea Craiova (marți, 2 martie, ora 20:30), Universitatea Cluj – Viitorul Pandurii Târgu Jiu (miercuri, 3 martie, ora 17:30) și Dunărea Călărași – Dinamo (joi, 4 martie, ora 20:00).

Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
Video: Petrolul Ploiești

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/programul-sferturilor-cupei-romaniei-u-cluj-viitorul-pandurii-si-petrolul-joaca-in-aceeasi-zi-dunarea-calarasi-intalneste-dinamo-in-partida-care-incheie-acest-tur-19170104

https://liga2.prosport.ro/seria-1/cupa/viorel-moldovan-multumit-dupa-ce-petrolul-a-picat-cu-astra-in-sferturile-cupei-romaniei-sincer-chiar-mi-am-dorit-sa-jucam-cu-o-echipa-de-prim-esalon-19169665

Marius ANGHEL 02 Mar. 2021, 13:10 Cupa
Pe aceeași temă