Steliștii, în al nouălea cer după prestația cu Chiajna: „Suntem la nivelul unei echipe de liga a doua. Nu se mai pune problema promovării, ne pregătim deja pentru Liga 3”

Steliștii, în al nouălea cer după prestația cu Chiajna:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua București a fost eliminată în turul 4 al Cupei României după 2-1 cu Concordia Chiajna. Deși au deschis scorul prin Florin Răsdan, elevii lui Daniel Oprița au fost egalați și au pierdut, după prelungiri, șansa de a merge în 16-imile competiției. În ciuda înfrângerii, Steaua s-a prezentat foarte bine pe terenul din Berceni și a ținut piept, dominând în unele momente, un adversar care tocmai a retrogradat din Liga 1. 

Antrenorul secund al Stelei, Iulian Miu, a comentat în această notă după fluierul de final: „De aia e frumos fotbalul. Am condus, ne-au egalat… Eu sunt mulțumit de ceea ce am realizat, am jucat fotbal de calitate, ne-am ridicat la nivelul unei echipe de liga a doua. Sunt mulțumit de ceea ce am văzut astăzi. Dacă puteam mai mult? Da, dacă reușeam să trecem de faza aia la care am luat gol, golul de 1-1, am fi câștigat„. 

Fostul fundaș al Stelei spune că problema promovării nu se mai pune și că Steaua va evita rușinea din ultimii doi ani, atunci când Academia Rapid și Carmen au ținut-o în Liga a IV-a: „Ați văzut că am avut și niște probleme, Băjenaru a ieșit accidentat la pauză. Am forțat pe final cu două vârfuri, dar nu am mai putut. Noi am spus că vom face o echipă care nu va avea probleme cu promovarea. Nu cred că se mai pune problema promovării, în iarnă ne gândim să mai luăm doi fotbaliști și să începem pregătirea pentru Liga 3„. 

Forța echipei a fost subliniată prin discurs și de Florin Răsdan. Mijlocașul care a marcat unicul gol al Stelei a spus: „Am jucat bine azi, noi am fost cu ocaziile, ei cu golurile. Așa e fotbalul! Din păcate nu am putut gestiona finalul de meci, dar de asta e frumos acest sport. Ne pregătim, avem un lot puternic, ne gândim la liga a treia, la liga a doua. Pe Chiajna speram să îi batem ca să le demonstrez câteva lucruri, știți cum s-au purtat cu mine când am fost acolo. Poate îi bat în liga a doua sau în liga a treia, la anul, dacă vor retrograda„.

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei
Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…