Partida din Cupa României dintre Sportul Studențesc și Steaua se va disputa la Urziceni. Această hotărâre aparține clubului din Regie, desemnat ca organizator al partidei din 16-imile competiției, deoarece în urma deciziei postului care deține drepturile de televizare de a transmite confruntarea în direct, miercuri, 15 octombrie, de la ora 20.30, meciul nu se putea desfășura pe propriul stadion, acesta nefiind dotat cu instalație de nocturnă. FRF a propus inițial arena din Cotroceni, însă conducerea studenților nu a agreat această variantă.
În privința biletelor pentru această partidă, directorul executiv al alb-negrilor, Cristian Gheorghe, a declarat pentru ProSport că, cel mai probabil, se va decide ca intrarea să fie generală, prețul unui tichet urmând să fie stabilit în jurul sumei de 50 RON.
Care e cel mai bun fundaș central al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER