Răzvan, ‘omul Cupă’!** Herea duce Rapidul aproape de prima finală după cinci ani: Vaslui – Rapid 0-1

Redactor:
Alin Buzărin
Răzvan, 'omul Cupă'!** Herea duce Rapidul aproape de prima finală după cinci ani: Vaslui - Rapid 0-1
  • Publicat:
  • Actualizat:

Un Rapid venit cu tuburile de perfuzii, după trei înfrângeri la rând în campionat. Un Vaslui fără Sânmărtean, adică un pictor fără mâna care pune culoare florilor. Două echipe care știau că au de tras pentru finală măcar 180 de minute, dacă nu mai mult. Adică un îndemn la prudență și organizare. Dar, când Răzvan Lucescu se află prin preajmă, aceste lucruri se subînțeleg. Părerea despre Inacio încă e în curs de formare, dar parcă nici portughezul nu e înnebunit după atac, doar a fost fundaș la Porto.

Puștiul Stanciu încă nu poate fi Sânmărtean. Ce puțin deocamdată. Adailton însă e altceva și ratează prima ocazie devreme, în minutul 7. Un galben pentru Alexa în minutul 25 înseamnă că aprigului chirurg practic îi confiști bisturiul. Wesley a ieșit la rampă cu o pasă de profesor la Bello, dar marcatorul cu Dinamo a ratat acum. În final de repriză, două ratări imensei mari ale lui Fane Grigorie și mai ales Surdu au înghețat tribuna.

Întru vindecarea dependenței de Sînmărtean și de flancul stâng, Inacio l-a scos pe Stanciu și l-a băgat pe Gheorghiu, post pe post. Pe fond de joc aspru, ritmul a rămas lent. Miza pe Adailton, care a tras periculos din lovitură liberă (57). Anderson, fundașul ajuns mijlocaș, a enervat publicul, Răzvan și-a scos finul, pe Surdu, și a venit cu Teixeira. Wesley a mai ratat o dată (63). Deac și-a încercat și el norocul (68), dar tabela s-a clătinat în minutul 72, când Grigorie a plecat de lîngă Papp și a fost faultat în careu de portarul Borjan. Herea a transformat penaltyul, cu trimitere spre finală. De ca și cum ar fi fost mulțumit cu rezultatul, Inacio și l-a ținut pe Andreson în teren și a plusat ofensiv cu defensivul Raul Costin. Așa vrei să dai goluri, senor?


Iată echipele de start:

Vaslui: Borjan – Milanov, Papp, Farkaș, Paito – Anderson Oliveira, N’Doye – Stanciu, Wesley, Adailton – Yero Bello
Rezerve: Straton, Ad. Gheorghiu, Temwanjera, H. Luz, R. Costin, Gladstone, Buhăescu

Rapid: D. Coman – R. Duarte, M. Antonio, Oros, Bozovic – Grigorie, Grigore, Alexa, Deac – Surdu, Herea
Rezerve: Vâtcă, Ezequias, Pancu, Roman, Burcă, Pavlovic, Teixeira

Arbitri: M. Avram – E Dumitrescu, S. Stoianof


COMENTARIUL MINUT CU MINUT AL MECIULUI

FINAL DE MECI! Rapidul castiga cu 1-0 prin golul din penalty al lui Herea si este aproape de prima finala de Cupa dupa cinci ani

Min90+4: II Galben pentru Almeida
Min90+3: Ocazie uriasa pentru Vaslui, dar mingea lui Costin este blocata de rapidisti
Min91: Adailton suteaza aproape de vinclul portii! Ocazie uriasa pentru Vaslui
Min90:
Wesley scoate lovitura libera dintr-un duel cu Burca!

Min89: ⇔ Iese Rui Duarte, intra Burca
Min88:
Rapidul se mentine in terenul gazdelor! Herea se pregateste sa bata lovitura libera de la coltul terenului
Min85:
Centrare in careul lui Coman, reluarea este prea slaba
Min82:
Mike este in careu, cade dar Avram lasa jocul liber
Min81:
Pasa excelenta catre Paito, centrare in careu, dar rapidistii se apara bine
Min80:
⇔Iese Grigore, intra Pavlovic
Min78:
⇔ Intra Temwanjera, iese Bello

Min75: ⇔ Iese Farkas, intra Raul Costin
Min75: Wesley ii da mingea printre picioare lui Teixeira si scoate lovitura libera
Min72: GOL, RAPID! Herea deschide scorul din penalty

Min71: Teixeira paseaza excelent catre Grigorie, care scoate penalty in duelul cu Borjan
Min67:
Faza buna a Rapidului cu Grigorie in prim-plan, mingea ajunge la Deac! Ocazie mare pentru oaspeti: sutul lui Deac trece putin pe langa bara
Min66:
Minge lunga catre Herea, Papp i se suie in carca si Rapid are lovitura libera
Min64:
Gheorghiu suteaza violent, Wesley reia defectuos si Rapid scapa cu bine

Min64: Wesley scoate faultul la 30 de metri de poarta lui Coman
Min63:
Milanov cauta pasa decisiva, dar nu este nimeni in careu
Min60: ⇔ Iese Surdu, intra Teixeira

Min58: Alexa suteaza de la 30 de metri, mingea se duce mult pe langa poarta
Min57:
Adailton suteaza de la 35 de metri, mingea trece putin pe langa poarta lui Coman
Min56:
NDoye este talonat de Alexa si vasluianul scoate lovitura libera
Min55:
Marcos Antonio se repliaza bine, dribleaza si este faultat de Bello

Min52: Minge lunga a lui Deac, Borjan retine de la marginea careului mare, din fata lui Surdu
Min50:
Gheorghiu patrunde excelent dar scapa mingea in afara terenului
Min49: II Marcos Antonio vede galben pentru un atac la Borjan
Min49:
Lovitura libera pentru Rapid
Min47: II NDoye vede galben pentru un ataca la Grigorie
Min46: A inceput repriza a doua!
Min46:
⇔ Schimbare la Vaslui! Iese Stanciu, intra Adrian Gheorghiu

Min45: FINALUL PRIMEI REPRIZE
Min44: Rui Duarte paseaza sutat in fata portii, Herea si Surdu nu reusesc sa impinga mingea in poarta! Surdu rateaza cu poarta goala
Min43:
Herea dribleaza excelent, Grigorie rateaza singur cu portarul
Min43:
Grigorie bate bine, in centrul careului, dar Bojan retine
Min42: II Wesley vede galben pentru un atac la mijlocul tereului la Deac
Min40:
Inca o minge lunga catre Bello, Coman iese si degajeaza
Min38:
Coman iese spectaculos, dar il accidenteaza pe Bozovic
Min37:
Wesley il gaseste extraordinar pe Bello, dar atacantul trimite milimetric pe langa poarta
Min35:
Acelasi NDoye suteaza de la mare distanta, dar si la mare distanta de poarta

Min34: NDoye se debaraseaza excelent de trei adversari si trimite o pasa superba catre Bello!
Min33:
Surdu recupereaza o minge la mijlocul terenului si, desi are mai multe posibilitati de pasa, prefera un sut de la distanta
Min31: II Adailton primeste galben pentru un atac la Surdu
Min29:
Wesley ii creeaza culoar lui Milanov, dar centrarea este dezamagitoare
Min28:
Oros nu se complica si trimite direct in aut
Min27:
Minge lunga a lui Rui Duarte, Deac este devansat

Min25: Alexa paseaza cu Rui Duarte, lansare in adancime, dar este offside
Min24: II Wesley trece de Alexa si acesta il faulteaza: galben pentru mijlocasul Rapidului
Min17:
Herea cade in careu si cere penalty! Marius Avram lasa jocul liber
Min16:
Deac trimite din corner, Borjan respinge fara probleme
Min14:
Faza buna a Rapidului, dar arbitrul fluiera fault la duelul dintre Deac si Paito
Min7:
Contraatac rapid al Vasluiului, Adailton suteaza din marginea careului in cross, mingea trece prin fata portii lui Coman

Min5:
Inca o centrare in careul lui Bojan, dar vasluienii au lovitura libera
Min3:
Replica Rapidului vine prin Deac! Borjan respinge
Min2:
Adailton bate foarte bine, Papp trece putin pe langa minge! Prima mare ocazie a gazdelor
Min1:
Lovitura libera pentru Vaslui!
Min1:
Primul atac al vasluienilor, Coman are prima interventie
Min1
: A inceput meciul

Alin Buzărin / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai. Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea de abţinere
Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai. Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea de abţinere
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ion Țiriac a plătit un preț obscen și a așteptat cinci ani să o primească. Miliardarul este acum în extaz! Imagini colosale
Ion Țiriac a plătit un preț obscen și a așteptat cinci ani să o primească. Miliardarul este acum în extaz!…
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
E strict interzis în România dacă stai la BLOC. Se face ÎNCHISOARE
E strict interzis în România dacă stai la BLOC. Se face ÎNCHISOARE
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen